Kelemen: Nu susţinem reorganizarea administrativă, reformă în sănătate şi vot prin corespondenţă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, după şedinţa Prezidiului Uniunii, că formaţiunea nu susţine reorganizarea administrativă, "o reformă profundă în sistemul sanitar" şi o modificarea a legislaţiei electorale într-un an în care au loc alegeri.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 16:37

Liderul UDMR a precizat că la şedinţa Prezidiului executiv au fost discutate priorităţile legislative ale Uniunii în sesiunea de primăvară.

El a menţionat că trebuie consolidată situaţia economică şi a precizat că UDMR nu va susţine iniţiative care vor viza sisteme importante şi care ar „bulversa” societatea.

„Nu vom susţine în acest an reorganizarea administrativă, nu vom susţine o reformă profundă în sistemul sanitar şi nu vom susţine o modificarea a legislaţiei electorale într-un an electoral”, a susţinut el.

Totodată, UDMR nu susţine legea votului prin corespondenţă, a menţionat Kelemen.

Noul proiect de lege privind sistemul de sănătate va fi aplicat începând cu acest an, fiind o măsură prioritară de reformă prevăzută inclusiv în acordul cu instituţiile europene, a delarat, luni seară, la postul public de televiziune, premierul Emil Boc.

Coaliţia l-a mandatat atunci pe ministrul Sănătăţii , Ladislau Ritli (UDMR), să formeze o echipă care să redacteze un nou proiect de lege privind sănătate, echipă din care nu vor lipsi reprezentanţi ai asociaţiilor pacienţilor, societăţii civile, sindicatelor, patronatelor şi Colegiului Medicilor.

Te-ar mai putea interesa și
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un singur an
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un ...
Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente rutiere, de multe ori soldate cu răni grave sau chiar cu decese. În București situația este cea mai gravă, numărul accidentelor din......
Hidrocentrala Porțile de Fier 3. Serbia face primii pași concreți în proiectul de pe Dunăre care poate afecta România
Hidrocentrala Porțile de Fier 3. Serbia face primii pași concreți în proiectul de pe Dunăre care poate afecta România
Ministerul Minierii și Energiei din Serbia a semnat un contract pentru elaborarea unei părți a proiectului și a documentației ...
Băncile din România: Câștigurile mari din dobânzi sunt un mit. Concurența puternică duce marjele sub nivelul optim
Băncile din România: Câștigurile mari din dobânzi sunt un mit. Concurența puternică duce marjele sub nivelul optim
Băncile din România răspund acuzațiilor venite pe fondul amenzii record venite de la Consiliul Concurenței pentru manipularea ...
Ungaria vrea prelungirea scutirii care îi permite să folosească petrol și gaze rusești
Ungaria vrea prelungirea scutirii care îi permite să folosească petrol și gaze rusești
Guvernul premierului ungar Peter Magyar încearcă să prelungească scutirea de un an de la sancțiunile SUA privind utilizarea ...