Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de marţi în creştere, susţinute de încrederea că Grecia va încheia un acord de reducere a datoriilor, dar avansul a fost limitat de datele sub aşteptări privind economia SUA, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 17:49

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 0,7%, iar în ianuarie a crescut cu 3,6%.

 

Grecia încearcă să demonstreze creditorilor străini că poate aplica reducerile de cheltuieli şi reforme pe piaţa muncii, pentru a obţine reducerea datoriilor către creditorii privaţi şi un nou program de finanţare de 130 de miliarde de euro.

 

„Investitorii au devenit mai optimişti în legătură cu deznodământul negocierilor din Grecia şi se concentrează pe rezultatele companiilor şi datele macroeconomice”, a declarat Ian King, şeful operaţiunilor internaţionale cu acţiuni la compania Legal&General, care administrează active de 356 miliarde de lire sterline.

 

În Statele Unite, preţurile caselor au scăzut peste aşteptări în noiembrie, iar evoluţia încrederii americanilor în economie s-a redus în ianuarie.

 

Pe alte pieţe europene, indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 0,19%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,22%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 1%.

 

FTSE 100 a avansat cu 2% în ianuarie, cea mai mare creştere lunară după cea din octombrie anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un singur an
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un ...
Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente rutiere, de multe ori soldate cu răni grave sau chiar cu decese. În București situația este cea mai gravă, numărul accidentelor din......
Hidrocentrala Porțile de Fier 3. Serbia face primii pași concreți în proiectul de pe Dunăre care poate afecta România
Hidrocentrala Porțile de Fier 3. Serbia face primii pași concreți în proiectul de pe Dunăre care poate afecta România
Ministerul Minierii și Energiei din Serbia a semnat un contract pentru elaborarea unei părți a proiectului și a documentației ...
Băncile din România: Câștigurile mari din dobânzi sunt un mit. Concurența puternică duce marjele sub nivelul optim
Băncile din România: Câștigurile mari din dobânzi sunt un mit. Concurența puternică duce marjele sub nivelul optim
Băncile din România răspund acuzațiilor venite pe fondul amenzii record venite de la Consiliul Concurenței pentru manipularea ...
Ungaria vrea prelungirea scutirii care îi permite să folosească petrol și gaze rusești
Ungaria vrea prelungirea scutirii care îi permite să folosească petrol și gaze rusești
Guvernul premierului ungar Peter Magyar încearcă să prelungească scutirea de un an de la sancțiunile SUA privind utilizarea ...