Siria: Case aruncate în aer în Rankus, după aproape o săptămână de asediu

Forţele regimului sirian au aruncat în aer case din localitatea Rankus, din provincia Damasc, după ce le-au asediat aproximativ o săptămână, privându-le de apă, alimente şi electricitate, relatează AFP.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 18:09

„În această dimineaţă (marţi), au început să arunce în aer case din Rankus folosind explozibili în timp ce rezidenţii acestor case ieşeau”, a declarat Abu Omar, purtătorul de cuvânt al militanţilor din această localitate agricolă de 25.000 de locuitori, aflată la 40 de kilometri nord de Damasc.

„Dădeau foc clădirilor folosind benzină. Este răzbunare pură”, a mai adăugat militantul.

Conform acestuia, mărturiile au fost culese de la locuitorii caselor care au reuşit să fugă sau a locuitorilor din localităţile vecine precum Saydnaya, Talfita, Akawbar şi Hafir, „de unde se puteau vedea nori de fum ridicându-se deasupra oraşului Rankus”.

„Drumul principal care duce spre Rankus este blocat, la fel şi căile de comunicare, apa şi electricitatea, şi le lipseşte laptele pentru copii”, a mai adăugat Abu Omar.

„Ajutaţi-i, trimiteţi-le hrană, sunt aproape să moară”, a spus Omar adresându-se comunităţii internaţionale.

„Forţele siriene au efectuat marţi percheziţii şi arestări la Rankus, în timp ce zgomotul exploziilor se putea auzi în toată regiunea”, conform Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO).

Conform acestei organizaţii, Rankus era luni asediată deja de şase zile şi unităţile de militari dezertori părăsiseră oraşul.

Satul vecin, Talfita, a fost de asemenea ţinta unor rafale de mitraliere grele.

În localităţile din jurul Damascului, „forţele militare aflate în transportoare de trupe şi tancuri au luat cu asalt Irbina şi Zamalka”, a adăugat OSDO.

Te-ar mai putea interesa și
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un singur an
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un ...
Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente rutiere, de multe ori soldate cu răni grave sau chiar cu decese. În București situația este cea mai gravă, numărul accidentelor din......
Hidrocentrala Porțile de Fier 3. Serbia face primii pași concreți în proiectul de pe Dunăre care poate afecta România
Hidrocentrala Porțile de Fier 3. Serbia face primii pași concreți în proiectul de pe Dunăre care poate afecta România
Ministerul Minierii și Energiei din Serbia a semnat un contract pentru elaborarea unei părți a proiectului și a documentației ...
Băncile din România: Câștigurile mari din dobânzi sunt un mit. Concurența puternică duce marjele sub nivelul optim
Băncile din România: Câștigurile mari din dobânzi sunt un mit. Concurența puternică duce marjele sub nivelul optim
Băncile din România răspund acuzațiilor venite pe fondul amenzii record venite de la Consiliul Concurenței pentru manipularea ...
Ungaria vrea prelungirea scutirii care îi permite să folosească petrol și gaze rusești
Ungaria vrea prelungirea scutirii care îi permite să folosească petrol și gaze rusești
Guvernul premierului ungar Peter Magyar încearcă să prelungească scutirea de un an de la sancțiunile SUA privind utilizarea ...