Guvernul Cehiei a redus estimarea de creştere economică pentru acest an aproape de zero

Ministerul de Finanţe din Cehia a redus estimarea referitoare la creşterea economică a ţării în acest an de la 1% la doar 0,2%, din cauza impactului crizei datoriilor din zona euro, iar guvernul va lua măsuri pentru a respecta ţinta deficitului bugetar, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 19:20

Pentru 2013, prognoza a fost revizuită în sens negativ cu 0,4 puncte procentuale, de la 2% la 1,6%.

Guvernul are ca ţintă pentru acest an un deficit bugetar de 3,5% din PIB, dar, în lipsa unor măsuri de ajustare a cheltuielilor, deficitul va atinge 3,8%, a avertizat ministerul.

„Noile estimări sunt umbrite de riscuri, din cauza incertitudinilor mari din zona euro. Evoluţia viitoare a economiei Cehiei va depinde în mare parte de cum şi cât de repede vor fi rezolvate problemele din uniunea monetară”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Premierul Petr Necas are ca obiectiv reducerea deficitului bugetar la sub 3% din PIB până în 2013, ceea ce a protejat obligaţiunile Cehiei de impactul crizei din zona euro.

Costurile de finanţare ale statului ceh sunt cele mai mici din Europa emergentă, iar coroana a avut anul trecut performanţe mai bune decât zlotul polonez şi forintul unguresc.

Guvernul ar putea fi nevoit să reducă cheltuielile cu 20 miliarde coroane (1 miliard de dolari) până la 26 de miliarde de coroane, a declarat ministrul de Finanţe Miroslav Kalousek, după anunţarea noilor estimări economice.

El a adăugat că prioritatea este respectarea ţintei de deficit, chiar dacă performanţele economice vor fi sub aşteptări.

Te-ar mai putea interesa și
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un singur an
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un ...
Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente rutiere, de multe ori soldate cu răni grave sau chiar cu decese. În București situația este cea mai gravă, numărul accidentelor din......
Hidrocentrala Porțile de Fier 3. Serbia face primii pași concreți în proiectul de pe Dunăre care poate afecta România
Hidrocentrala Porțile de Fier 3. Serbia face primii pași concreți în proiectul de pe Dunăre care poate afecta România
Ministerul Minierii și Energiei din Serbia a semnat un contract pentru elaborarea unei părți a proiectului și a documentației ...
Băncile din România: Câștigurile mari din dobânzi sunt un mit. Concurența puternică duce marjele sub nivelul optim
Băncile din România: Câștigurile mari din dobânzi sunt un mit. Concurența puternică duce marjele sub nivelul optim
Băncile din România răspund acuzațiilor venite pe fondul amenzii record venite de la Consiliul Concurenței pentru manipularea ...
Ungaria vrea prelungirea scutirii care îi permite să folosească petrol și gaze rusești
Ungaria vrea prelungirea scutirii care îi permite să folosească petrol și gaze rusești
Guvernul premierului ungar Peter Magyar încearcă să prelungească scutirea de un an de la sancțiunile SUA privind utilizarea ...