Megaconstruct: Investigaţia declanşată de Consiliul Concurenţei are la bază o sesizare neserioasă

Investigaţia declanşată de Consiliul Concurenţei pe piaţa serviciilor conexe activităţii de distribuţie a gazelor naturale are la bază o sesizare neserioasă, autorul acesteia formulând şi în trecut o serie de petiţii la numeroase autorităţi ale statului, dovedite ulterior a fi neîntemeiate, afirmă Cătălin Daniel Ivan, director general Megaconstruct, companie care face obiectul investigaţiei.
Economica.net - vin, 24 mart. 2017, 17:28
Megaconstruct: Investigaţia declanşată de Consiliul Concurenţei are la bază o sesizare neserioasă

‘Suntem surprinşi de rapiditatea cu care Consiliul Concurenţei a lansat acest comunicat de presă (autoritatea de concurenţă a transmis joi un comunicat pe acest subiect – n.r.), deoarece astfel de ştiri sunt sensibile pentru piaţa de distribuţie&furnizare gaze naturale în care activăm şi pot avea un impact comercial devastator asupra veniturilor societăţii şi implicit asupra taxelor pe care societatea le plăteşte la bugetul statului’, arată Cătălin Daniel Ivan într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, pe 21 şi 22 martie 2017 Consiliul Concurenţei a blocat inopinat activitatea societăţii Megaconstruct, pe motiv că ar fi vinovată de practici anticoncurenţiale, fapt catalogat drept o premieră în domeniul furnizării şi distribuţiei gazelor. Mai mult, reprezentanţii Megaconstruct subliniază faptul că dosarul a fost secretizat de către Curtea de Apel iar această situaţie ridică un mare semn de întrebare în ceea ce priveşte aplicarea corectă a legilor constituţionale într-un stat democratic.

‘Scopul acestei investigaţii – generată de un denunţător ‘de serviciu’, de altfel concurent al Megaconstruct – era să dovedească abuzul de poziţie dominantă al Megaconstruct SA, care, conform plângerii, ar condiţiona distribuţia de gaze naturale de realizarea instalaţiilor de utilizare a acestora. Din declaraţiile angajaţilor Megaconstruct, care au oferit în mod transparent tot suportul inspectorilor Consiliului Concurenţei, oricât de mult s-au străduit verificând documentele societăţii, aceştia nu au găsit nicio dovadă pentru a-şi argumenta dosarul’, se mai arată în comunicatul citat.

Conform documentului, înfiinţată în 1993, Megaconstruct SA activează în domeniul gazelor naturale – în baza licenţelor şi autorizaţiilor eliberate în 2004 de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) – desfăşurând în 7 judeţe activităţi de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale, proiectare şi execuţie a sistemelor de distribuţie şi instalaţiilor de utilizare, precum şi alte servicii conexe sectorului gazelor naturale.

Firmele Mega Conect SRL (distribuitor echipamente şi executant instalaţii de utilizare a gazului) şi Instalaţii Montaj Tehnologic SRL (executant reţele de distribuţie gaze naturale, racorduri la reţea şi instalaţii de utilizare a gazului) sunt subcontractori, din 2013 implementând o parte din proiectele Megaconstruct SA, alături de alţi subcontractori.

Consiliul Concurenţei a anunţat joi că a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor conexe activităţii de distribuţie a gazelor naturale, în cadrul căreia a derulat inspecţii inopinate, suspectând o înţelegere anticoncurenţială în cazul a trei companii şi un posibil abuz de poziţie dominantă.

‘Investigaţia se referă la o posibilă înţelegere anticoncurenţială între SC Megaconstruct SRL, SC Mega Conect SRL şi SC Instalaţii Montaj Tehnologic SRL pentru stabilirea tarifelor de execuţie a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale şi împărţirea clienţilor. De asemenea, Consiliul Concurenţei suspectează un posibil abuz de poziţie dominantă al SC Megaconstruct SRL prin condiţionarea distribuţiei de gaze naturale de realizarea instalaţiilor de utilizare a acestora’, se arată în comunicatul autorităţii de concurenţă.

Te-ar mai putea interesa și
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
Compania IT HMD anunță că a lansat cele mai recente creații a sa: telefoanele cu taste Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G. Acest trio vine într-un curcubeu de culori, iar prețurile......
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex, companie dezvoltatoare de parcuri comerciale, anunță că va inaugura pe 1 mai un nou centru comercial modern în ...
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a anunţat, marţi, Ministerul Energiei, ...
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat, marţi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 pentru Compania Naţională Loteria Română, ...