Prognoză pentru anul agricol 2017. Scăderi masive de producţie pentru cele mai importante culturi

Anul agricol 2017-2018 se anunţă unul defavorabil fermierilor care vor avea producţii medii la hectar inferioare anului trecut, arată ultima prognoză a Comisiei Europene. Pentru orz sunt cele mai sumbre previziuni, cu scăderi de 11% ale producţiei la hectar faţă de 2016, în timp ce cultivatorii de grâu vor obţine în medie sub 4 tone la hectar.
Economica.net - D, 02 apr. 2017, 22:10
Prognoză pentru anul agricol 2017. Scăderi masive de producţie pentru cele mai importante culturi

Producţia agricolă a României ar putea fi anul acesta sub cea din 2016, indică prognoza aferentă lunii martie a Comisiei Europene. Astfel, cea mai mare scădere anuală este prognozată pentru grâu, cu o scădere a randamentului de 7,4% faţă de 2016, de la o medie de 4,05 tone la hectar la 3,76 tone la hectar. Acesata în condiţiile în care Comisia estimează că producşia media a statelor UE va fi de 5,7 tone la hectar, cu 7,4% peste anul anterior. Scăderi ale producţie sunt prognozate pentru Portugalia (-12%), Slovacia (-15%) sau Spania (-10%), în timp ce Belgia ar putea raporta un plus de 36%, Franţa o creştere de 35% , iar Grecia de 23%.

Dacă raportăm însă la media ultimilor cinci ani, România va avea o producţie bună anul acesta, în creştere cu 6,8% faţă de cei 3,52 de tone la hectar.

De departe cea mai mare scădere a producţiei este însă raportară pentru orz (- 11%), media urmând să ajungă în acest an agricol la 3,42 tone la hectar, mult sub media europenă estimată la 4,89 de tone la hectar, cu 0,4% peste nivelul anului agricol 2016. 

Cea mai mare scădere a producţiei o vor raporta însă fermierii din Slovacia (-20%) urmaţi de cei din Spania (- 17%), în timp ce culturi mai bune de orz vor avea belgienii (plus 36%) sau fermierii din Estonia (21%). Cea mai mare producţie la hectar o vor avea belgienii unde se va ajunge la o productivitate de 8,5 tone la hectar.

Şi producţia de rapiţă va fi mai mică anul acesta, spun specialiştii Comisiei Europene care mizează pe o producţie medie de 2,52 tone la hectar, cu 9% mai mică decât în 2016. Media europeană este de 3,29 de tone la hectar, cu 6,8% mai mult decât în 2016. De asemenea, fermierii care au cultivat cereale ar putea miza anul acesta pe 3,58 de tone la hectar, cu 7,6%  mai puţin decât anul trecut. 

Creşteri la producţia de cartofi, sfeclă de zahăr şi porumb 

Conform prognozei Comisiei Europene anul acesta la recoltă vor fi însă şi fermieri mulţumiţi. Cei care au pariat pe cultura cartofului au şansa unei producţii cu 9,6% mai mari, până la o medie de 14,8 tone la hectar. Chiar şi ala, România este pe ultimele locuri în ceea ce priveşte productivitatea în agricultură, producţua medie de cartof la nivel de UE fiind de 33,3 tone la hectar.

Pe plus vor fi anul acesta şi culturile de sfeclă de zahăr care vor da un randament, conform estimărilor Comisiei Europene, de 43,5 tone la hectar (plus 16%).

Nu în ultimul rând, porumbul îşi revine după mai mulţi ani de scăderi succesive, ajungând la un randament de 3,91 de tone la hectar, cu 5,7% peste media ultimului an, în timp ce producţua medie de floarea-soarelui va ajunge la 1,94 de tone la hectar, cu 6,8% peste media din 2016.

 

Te-ar mai putea interesa și
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
În analiza economică, atenția este îndreptată frecvent către indicatorii mari: creștere economică, investiții străine, consum agregat sau politici fiscale. Aceștia sunt importanți, pentru......
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 01 iulie 2026, o echipă mixtă - formată din responsabili ...
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite a intrat în vigoare miercuri, ceea ce permite Washingtonului ...
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau la 30 iunie 2026 la nivelul de 63,493 miliarde de euro, în ...