Siemens anunţă venituri de 160 milioane euro pentru anul fiscal 2016. Compania a ajuns la aproape 2.000 de angajaţi în România

Siemens România a ajuns în anul fiscal 2016 la venituri de 160 de milioane de euro, în creştere uşoară faţă de exerciţiul financiar anterior. Compania precizează că a ajuns la 1.936 de angajaţi, iar comenzile noi sunt în creştere pe majoritatea liniilor de afaceri.
Economica.net - J, 30 mart. 2017, 08:31
Siemens anunţă venituri de 160 milioane euro pentru anul fiscal 2016. Compania a ajuns la aproape 2.000 de angajaţi în România

„Am încheiat anul 2016 conform așteptărilor, pieţele pe care activăm având un an stabil. În continuare, proiectele mari de infrastructură finanţate prin fonduri europene, alături de sectorul oraşelor inteligente reprezintă domenii cu potenţial în România. Sperăm ca astfel de investiţii să fie continuate pentru că viitorul unei dezvoltări sustenabile stă în tehnologiile inteligente”, a declarat, într-un comunicat, directorul general al Siemens SRL, George Costache.

Compania face parte din grupul german de tehnologie şi inginerie Siemens.

Rezultatele obţinute în anul fiscal 2016 au fost în linie cu obiectivele stabilite pentru această perioadă şi reflectă strategia pe termen lung a companiei, care include trei direcţii de dezvoltare: automatizări, electrificare, digitalizare, precizează Siemens. De asemenea, comenzile noi au înregistrat un parcurs ascendent pentru majoritatea liniilor de afaceri, de la domeniul industrial sau cel al transporturilor la sectorul energetic.

Numărul total de angajați ai companiilor Siemens din România a crescut la 1.936 de persoane, majorare determinată preponderent de evoluţia echipelor din centrele de cercetare-dezvoltare IT și de extinderea activităţii de producţie de pe plan local.

La capitolul investiţii, Siemens a bifat în 2016 extinderea a două dintre cele patru fabrici operate în România de către SIMEA Sibiu.

Siemens deţine patru fabrici în Sibiu şi Buziaş, unde produce sisteme şi componente pentru automatizări şi aplicaţii industriale, alături de patru centre de cercetare-dezvoltare în Bucureşti, Braşov şi Cluj-Napoca.

Te-ar mai putea interesa și
Datoria publică a Germaniei a ajuns în 2025 la 2.660 de miliarde de euro
Datoria publică a Germaniei a ajuns în 2025 la 2.660 de miliarde de euro
Datoria publică a Germaniei a crescut anul trecut cu 6%, până la 2.660 de miliarde de euro, conform cifrelor oficiale de joi, care scot în evidenţă strategia Guvernului de la Berlin de a......
Teheranul va permite trecerea prin Strâmtoarea Ormuz doar pentru 15 nave pe zi, anunță un oficial iranian
Teheranul va permite trecerea prin Strâmtoarea Ormuz doar pentru 15 nave pe zi, anunță un oficial iranian
Iranul va permite trecerea a nu mai mult de 15 nave pe zi prin Strâmtoarea Ormuz în urma armistiţiului cu o durată de ...
Philip Morris International prezintă Raportul de valoare pentru anul 2025: „Schimbarea în mișcare”. Creștere la nivel global și extinderea categoriei alternativelor fără fum pe piața din România
Philip Morris International prezintă Raportul de valoare pentru anul 2025: „Schimbarea în mișcare”. Creștere la nivel ...
Philip Morris International (PMI) a publicat Raportul de valoare 2025 intitulat „Schimbarea în mișcare”, care oferă ...
ANAR a dat amenzi de 2,58 de milioane de lei în primele două luni din 2026
ANAR a dat amenzi de 2,58 de milioane de lei în primele două luni din 2026
Echipele de control din cadrul Inspecţiei Naţionale a Apelor au aplicat amenzi în valoare de 2,58 de milioane de lei, ...