Andreea Vass se va ocupa de privatizarea Hidroelectrica

Andreea Paul Vass, consilier de stat al premierului Emil Boc, a fost numită membru în Comisia de coordonare a procesului de privatizare a Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale ''Hidroelectrica'' - SA Bucureşti, potrivit unui anunţ publicat în Monitorul Oficial.
Economica.net - mie, 01 feb. 2012, 11:23

Decizia prin care Andreea Paul Vass a fost numită în comisia de privatizare a celui mai mare producător de energie electrică a fost semnată de premierul Emil Boc, potrivit Agerpres.  

Potrivit Hotărârii 38/2012, în vederea implementării strategiei de privatizare a Hidroelectrica, se constituie o comisie pentru coordonarea procesului de privatizare, precum şi o comisie de pregătire şi monitorizare a procesului de privatizare, formate din membri titulari şi supleanţi şi secretariate tehnice aferente acestora.

Statul va scoate la privatizare, prin intermediul pieţei de capital, 10% din Hidroelectrica.

Comisia pentru coordonarea procesului de privatizare este condusă de ministrul Economiei, Ion Ariton, iar din aceasta mai fac parte ministrul Finanţelor Publice, trei secretari de stat, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, dar şi directorul general al Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica” – S.A. Bucureşti.

Comisia pentru coordonarea procesului de privatizare coordonează activitatea comisiei de pregătire şi monitorizare a procesului de privatizare, aprobă documentele de licitaţie întocmite pentru selectarea intermediarului autorizat, aprobă contractul de intermediere ce urmează a fi încheiat cu intermediarul autorizat selectat, care este supus aprobării adunării generale a acţionarilor „Hidroelectrica” – S.A.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia susţine că a atacat companii militare şi centre logistice din regiunile Kiev şi Odesa
Rusia susţine că a atacat companii militare şi centre logistice din regiunile Kiev şi Odesa
Forţele armate ruseşti au atacat în noaptea de joi spre vineri companii militare, centre logistice şi nave din regiunile Kiev şi Odesa, a informat vineri Ministerul rus al Apărării,......
Germania – Încrederea consumatorilor scade în septembrie, pe fondul majorării costurilor cu energia
Germania – Încrederea consumatorilor scade în septembrie, pe fondul majorării costurilor cu energia
Încrederea consumatorilor din Germania a înregistrat un declin brusc în septembrie, pe fondul majorării costurilor cu ...
Fenomenul shrinkflation ajunge la blocurile noi: apartamente mai mici și mai scumpe. Ce aduc în plus dezvoltatorii
Fenomenul shrinkflation ajunge la blocurile noi: apartamente mai mici și mai scumpe. Ce aduc în plus dezvoltatorii
Suprafața utilă medie din apartamentele noi a scăzut ușor pe parcursul ultimilor trei ani, timp în care prețurile au ...
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un singur an
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un ...
Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente rutiere, de multe ori soldate cu răni grave sau chiar cu decese. ...