Anastase speră să readucă opoziţia la lucrările Parlamentului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a spus că nu ia în calcul sancţionarea deputaţilor PSD şi PNL care intră în grevă parlamentară, preferând să invite la dialog Opoziţia pentru deblocarea situaţiei. Anastase a avertizat că oamenii obişnuiţi nu vor avea înţelegere pentru acestă "grevă de lux".
Economica.net - mie, 01 feb. 2012, 11:52

„Îmi doresc foarte mult să existe un dialog şi să găsim soluţii. Greva nu ne avantajează electoral nici pe noi şi nici pe ei pentru că oamenii nu or să înţeleagă această grevă de lux. Pare o lume ruptă de realităţile oamenilor care lucrează zi de zi şi care poate şi-ar dori şi ei să lipsească nemotivat o zi de la serviciu, fără a fi daţi afară„, a declarat Roberta Anastase, înainte de şedinţa de constituire a noului Birou Permanent al Camerei.

Anastase s-a ferit să abordeze subiectul sancţiunilor regulamentare de care sunt pasibili cei care absentează de la lucrările Parlamentului pentru a nu compromite şansele de a se ajunge la un compromis.

„Îmi doresc să găsim soluţii constructive decât să vorbim de sancţiuni„, a mai spus Anastase.

 

Te-ar mai putea interesa și
Rusia susţine că a atacat companii militare şi centre logistice din regiunile Kiev şi Odesa
Rusia susţine că a atacat companii militare şi centre logistice din regiunile Kiev şi Odesa
Forţele armate ruseşti au atacat în noaptea de joi spre vineri companii militare, centre logistice şi nave din regiunile Kiev şi Odesa, a informat vineri Ministerul rus al Apărării,......
Germania – Încrederea consumatorilor scade în septembrie, pe fondul majorării costurilor cu energia
Germania – Încrederea consumatorilor scade în septembrie, pe fondul majorării costurilor cu energia
Încrederea consumatorilor din Germania a înregistrat un declin brusc în septembrie, pe fondul majorării costurilor cu ...
Fenomenul shrinkflation ajunge la blocurile noi: apartamente mai mici și mai scumpe. Ce aduc în plus dezvoltatorii
Fenomenul shrinkflation ajunge la blocurile noi: apartamente mai mici și mai scumpe. Ce aduc în plus dezvoltatorii
Suprafața utilă medie din apartamentele noi a scăzut ușor pe parcursul ultimilor trei ani, timp în care prețurile au ...
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un singur an
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un ...
Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente rutiere, de multe ori soldate cu răni grave sau chiar cu decese. ...