Parlament: Raportul de activitate al SRR pe 2016, respins de comisiile de specialitate

Comisiile pentru cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins marţi raportul de activitate pe 2016 al Societăţii Române de Radiodifuziune.
Economica.net - mar, 25 apr. 2017, 13:37
Parlament: Raportul de activitate al SRR pe 2016, respins de comisiile de specialitate

Unul dintre membrii Consiliului de Administraţie al instituţiei, Maria Ţoghină, a atras atenţia parlamentarilor asupra faptului că RRA s-a confruntat cu o problemă legată de excedentul financiar pe care l-a obţinut.

‘În cadrul acestui an Societatea Română de Radiodifuziune, din cauza incertitudinii statului juridic, s-a confruntat cu o problemă semnalată de Curtea de Conturi şi anume modul în care ar trebui să gestioneze excedentul financiar pe care l-a obţinut. Am avut în luna august a anului trecut un raport al Curţii de Conturi care ne-a semnalat faptul că din fondurile excendentare economisite, considerate de SRR ca fiind profit, Curtea de Conturi a considerat că 50% din acest excedent ar trebui retrimis către bugetul de stat, considerându-se că SRR activează ca o societate comercială, ceea ce nu este conform cu statutul juridic pe care îl avem. Ulterior, Ministerul de Finanţe a conformat viziunea Curţii de Conturi şi înţeleg că, din date de ultimă oră, jumătate din fondurile acumulate de SRR au fost virate la bugetul de stat’, a spus Ţoghină.

La rândul său, reprezentantul conducerii SRR, Florin Bruşten, a arătat că SRR s-a poziţionat şi în 2016 ca lider al pieţei media, nu numai în ce priveşte indicatorii de audienţă, ci şi în ce priveşte calitatea programelor şi produselor cultural – educative.

‘Radio România a fost şi este lider în topul naţional al radiourilor şi a atins un public de aproximativ 4,5 milioane de ascultători, ceea ce reprezintă cam peste un sfert din numărul total de ascultători din România’, a arătat Bruşten.

Preşedintele Comisiei de cultură de la Senat, Lucian Romaşcanu, a propus însă respingerea raportului de activitate pe anul 2016 al SRR.

‘Vreau să fiţi convinşi că atât noi, cât şi societatea românească, care urmăreşte activitatea Radio România, vedem performanţă şi este evident că s-au făcut lucruri foarte bune acolo şi ne-am dori foarte tare ca aceste lucruri bune să continue. Este foarte important ca în fruntea radioului, ca preşedinte – director general, cât şi Consiliul de Administraţie, să fie oameni şi de viziune şi profesionişti, dar şi cu un nivel ridicat de integritate şi etică profesională. (…) Concluziile Curţii de Conturi cu prejudiciul de 550.000 de euro, ANI – raport de evaluare, conflict de interese în sarcina numitei Fugaru Mirela Ioana, ANI – hotărâre definită a justiţiei în ce priveşte incompatibilitatea domnului preşedinte Ovidiu Miculescu, sunt nenumărate lucruri, centralizarea excesivă în actului de conducere în cadrul Societăţii Române de Radio. Din toate acestea şi multe altele propunerea mea este să respingem raportul de activitate pe 2016 şi să dăm şansa Radio România să aibă un nou început cu o nouă conducere fără să neglijăm meritele, alea care sunt, ale actualului Consiliu de Administraţie, dar în special ale celor 2.000 de oameni ai RRA’, a menţionat Romaşcanu.

Pentru respingerea raportului au votat 13 deputaţi şi senatori, cinci au votat împotrivă şi unul s-a abţinut. Raportul va intra miercuri în dezbaterea plenului comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Apare un nou lanț de magazine în București și Timișoara: Ce salarii pune pe masă gigantul danez Normal pentru angajați
Apare un nou lanț de magazine în București și Timișoara: Ce salarii pune pe masă gigantul danez Normal pentru angajați
Normal, lanțul de magazine deținut de miliardarul danez Anders Holch Povlsen, intră în România și are planuri ambițioase pentru piața de la noi. Primele magazine de la noi din țară se vor......
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut o întâlnire vineri în apropierea bazei navale americane ...
Românii din diaspora, chemați împotriva Rusiei după cazul dronei din Galați: Pentru prima dată, au fost victime într-un stat NATO
Românii din diaspora, chemați împotriva Rusiei după cazul dronei din Galați: Pentru prima dată, au fost victime într-un ...
RePatriot, organizație dedicată românilor din diaspora, face un apel în premieră și cheama românii din afara țării ...
Ministerul de Interne cumpără 12 elicoptere H160 şi H145, prin Programul SAFE. Pentru ce vor fi folosite
Ministerul de Interne cumpără 12 elicoptere H160 şi H145, prin Programul SAFE. Pentru ce vor fi folosite
Ministerul de Interne cumpără 12 elicoptere H160 şi H145, prin Programul SAFE. Primele vor asigura o capabilitate multirol, ...