Vicepreşedinte CE despre Uber: Nu este o soluţie să interzici un serviciu, ci să găseşti metode pentru colectarea impozitelor

Comisia Europeană (CE) nu vrea să ucidă inovaţia sau platformele inovative şi, în opinia mea, nu este o soluţie să interzici un serviciu de tip Uber, ci mai degrabă să găseşti metode pentru a colecta impozitele din acea activitate, a declarat, vineri, vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Andrus Ansip, în cadrul conferinţei Eurosfat 2017.
Economica.net - vin, 28 apr. 2017, 07:54
Vicepreşedinte CE despre Uber: Nu este o soluţie să interzici un serviciu, ci să găseşti metode pentru colectarea impozitelor

‘Comisia Europeană nu vrea să ucidă inovaţia sau platformele inovative. Nu poţi interzice un serviciu, ci trebuie găsite metode de impozitare. De fapt, cred că aici este problema. Trebuie găsite metode ca impozitele respective să fie plătite uşor, online. Vorbim despre o provocare, despre cum pot fi colectate taxele şi impozitele pentru servicii de tip Uber. Cred că se pot găsi soluţii. Încă o dată spun că e important ca taxele să poată fi plătite uşor. Repet, în opinia mea nu este o soluţie să interzici un serviciu, ci mai degrabă să găseşti metode pentru a colecta impozitele din acea activitate’, a spus Ansip.

Reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) au organizat, miercuri, o acţiune de protest în faţa Guvernului, la care au participat atât taximetrişti, cât şi şoferi de microbuze. Aceştia au solicitat autorităţilor, printre altele, scoaterea în afara legii a platformelor tehnologice online care prestează servicii de taximetrie în mod neautorizat şi a tuturor platformelor online care fac servicii de transport de persoane nedeclarat, nefiscalizat în România şi neautorizat conform legislaţiei în vigoare.

În urma protestului, reprezentanţii transportatorilor au primit promisiuni că legea taximetriei va fi modificată.

La rândul lor, reprezentanţii UBER România au anunţat, joi, în urma unor întâlniri cu autorităţile române, că au primit asigurări că modificările aduse legii taximetriei nu vor afecta în nicio măsură serviciul UBER şi nici şoferii parteneri.

Vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Andrus Ansip, responsabil pentru piaţa unică digitală europeană, efectuează, vineri, o vizită oficială în România, în cadrul căreia va avea o serie întâlniri ci oficiali români, informează Reprezentanţa în România a forului european.

Potrivit sursei citate, oficialul european va purta discuţii cu premierul Sorin Grindeanu, precum şi cu ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Augustin Jianu, ministrul Economiei, Mihai Tudose, ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, şi Cristian Cucu – secretar de stat şi coordonator CIO Office.

De asemenea, vicepreşedintele CE va discuta cu reprezentanţi ai Comisiilor parlamentare de economie şi industrie, afaceri europene şi comunicaţii şi tehnologii informaţionale.

În plus, vizita lui Andrus Ansip include un dialog cu cetăţenii, în cadrul Eurosfat 2017, pe teme referitoare la Cartea albă privind viitorul Europei şi modalităţile de reducere a decalajelor din Uniunea Europeană, prin transformare digitală. Dialogul va avea loc în cadrul reuniunii anuale Eurosfat. Evenimentele ce încheie suita de activităţi reprezintă o masă rotundă cu companiile de tip start-up şi părţile interesate din sectorul digital, precum şi o vizită la proiectul ‘Innovation Labs 2017’.

Eurosfat 2017 este un eveniment realizat cu sprijinul şi patronajul Parlamentului European, al Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi al Preşedinţiei Maltei a Consiliului Uniunii Europene

Te-ar mai putea interesa și
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de Greenvolt în România se extinde: 11 proiecte dezvoltate în Dobrogea, 2,5 MW
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de ...
Greenvolt Next Romania, parte a Greenvolt Group, dezvoltă 11 proiecte de producere a energiei din surse regenerabile în Dobrogea, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 2,5 MW, potrivit......
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat marţi, cu sprijin din partea ambelor partide, un proiect de lege pentru ...
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
Polonezii de la Zabka au lansat primul food truck Froo din România, în timp ce a ajuns la o rețea de 230 de magazine pe ...
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă fraudulos la pensie
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă ...
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziţii în biroul unui funcţionar de la Casa de Pensii Bucureşti, acuzat că ...