Grecia va fi pregătită pentru un acord, în mai, cu creditorii săi – Alexis Tsipras

Premierul grec, Alexis Tsipras, a dat asigurări sâmbătă că guvernul său îşi va "atinge obiectivele" pentru a încheia la 22 mai un acord cu creditorii săi care să permită deblocarea unei noi tranşe de împrumut pentru Grecia, notează AFP.
Economica.net - S, 29 apr. 2017, 19:37
Grecia va fi pregătită pentru un acord, în mai, cu creditorii săi - Alexis Tsipras

„Imaginea generală este că ne vom atinge obiectivele pentru a obţine încheierea unui acord la 22 mai”, a declarat Alexis Tsipras la Bruxelles, referindu-se la data viitoarei reuniuni a miniştrilor de finanţe din zona euro, Eurogrup, informează Agerpres. 

Creditorii Atenei, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, au reluat marţi auditul reformelor puse în aplicare de Grecia pentru a îndeplini cerinţele finanţatorilor.

Divergenţe subzistă în ce priveşte dereglementarea pieţei muncii şi privatizarea parţială a societăţii de furnizare a energiei electrice PPC, două subiecte sensibile pentru guvernul de stânga condus de Alexis Tsipras.

Purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Dimitris Tzanakopoulos, a declarat că, în cazul unui acord, reformele vor putea fi aprobate de parlament cel mai târziu la 15 mai.

Sub presiunea creditorilor săi, Grecia a acceptat în aprilie să reducă nivelul pensiilor în 2019 şi să extindă baza de impozitare în 2020. 

Te-ar mai putea interesa și
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, în condiţiile în care consumul populaţiei s-a redus cu 11,3%,......
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...