Rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti au intrat în revizie tehnică pentru 20 de zile

Compania Rompetrol Rafinare, controlată de grupul kazah de stat KazMunayGas, a anunţat miercuri că întrerupe, în perioada 3 - 22 mai, activităţile de producţie ale celor două rafinării pe care le deţine, Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, pentru realizarea lucrărilor tehnologice programate.
Economica.net - mie, 03 mai 2017, 15:35
Rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti au intrat în revizie tehnică pentru 20 de zile

Cele două rafinării vor asigura în această perioadă livrările de produse către clienţi din stocurile existente.

„Stabilite încă din luna noiembrie a anului trecut, valoarea totală a acestora se va ridica la peste 17,5 milioane dolari”, arată un comunicat al companiei.

Lucrările vor fi coordonate de Rominserv, contractorul general al Grupului KMG International, şi vor viza optimizarea şi îmbunătăţirea fluxurilor de producţie în acord cu noua capacitate de procesare a rafinăriei Petromidia, dar şi derularea unor lucrări de mentenanţă preventivă pentru creşterea gradului de siguranţă în funcţionarea instalaţiilor şi protecţia mediului.

„Astfel, peste 2.000 de persoane cu diferite specializări (mecanică, electrică, automatizări, construcţii civile, tratamente anticorozive etc.) vor realiza lucrări de specialitate pentru înlocuirea catalizatorilor necesari menţinerii şi creşterii calităţii produselor petroliere, dar şi pentru verificarea, mentenanţa, calibrarea şi reautorizarea unor echipamente tehnologice (conducte, robineţi etc.) de pe platformele Petromidia şi Vega”, a precizat societatea.

Pentru acest an, Rompetrol Rafinare şi-a propus să proceseze un volum de circa 5,6 milioane de tone de materie primă, în creştere cu 3,5% faţă de nivelul istoric obţinut în 2016.

În acelaşi timp, compania şi-a propus să comercializeze circa 5,3 milioane tone produse petroliere, din care circa 83% carburanţi auto (benzine – 1,4 milioane tone, motorine – 2,76 milioane tone, gaz petrolier lichefiat – 241.000 tone).

Rompetrol Rafinare (RRC) operează Petromidia Năvodari, cea mai mare rafinărie din România, şi Vega Ploieşti, cea mai veche rafinărie, în funcţiune din 1905, şi unicul producător de bitum şi hexan, dar şi divizia de petrochimie – singurul producător de polimeri din ţară.

RRC estimează pentru acest an un profit net de 13,5 milioane dolari, de patru ori mai mic faţă de rezultatul anului trecut, când a obţinut 57,1 milioane dolari.

De asemenea, compania şi-a bugetat o cifră de afaceri netă de 2,32 miliarde dolari, în scădere cu 5% faţă de nivelul de 2,44 miliarde dolari de anul trecut.

Rompetrol Rafinare (RRC), companie controlată de KazMunayGas prin intermediul unei firme înregistrate în Olanda, KMG International, este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 2,4 miliarde lei (535,5 milioane euro).

Ministerul Energiei are o participaţie minoritară, de 44,7% din Rompetrol Rafinare, în timp ce KMG International NV deţine 48,1% din capital.

Te-ar mai putea interesa și
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise fiind în creştere, relatează marţi agenţia de presă ANSA....
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...
Schimbare majoră în lanțul de magazine de cosmetice Rituals. Compania a investit 40 de milioane de euro pentru o reamenajare globală fulger
Schimbare majoră în lanțul de magazine de cosmetice Rituals. Compania a investit 40 de milioane de euro pentru o reamenajare ...
Rituals Cosmetics va începe în luna august să reamenajeze 1.500 de boutique-uri din 30 de țări, în urma unei investiții ...