Masacru în Egipt: 74 de morţi şi peste 1.000 de răniţi la un meci de fotbal VIDEO

Cel puţin 74 de persoane au murit în Egipt, în cursul violenţelor izbucnite după un meci de fotbal, în oraşul Port Said, a anunţat ministrul Sănătăţii egiptean, citat de Reuters. Incidentele au avut ecou şi la Cairo, unde o altă partidă a fost anulată din cauza violenţei suporterilor, care au provocat şi un incendiu pe stadion.
Economica.net - mie, 01 feb. 2012, 19:42

UPDATE 7: Fraţii Musulmani îi acuză de partizanii lui Hosni Mubarak că ar fi responsabili de producerea incidentelor de la Port Said, relatează TF1.

UPDATE 6: Forţele egiptene de aviaţie vor trimite elicoptere militare la stadionul din Port Said pentru a evacua echipa Al-Ahly, relatează NBC News. Peste 1.000 de persoane au fost rănite în urma confuntărilor.

UPDATE 5: Ministrul Sănătăţii din Egipt a declarat că este cel mai mare dezastru din istoria fotbalului egiptean, potrivit BBC.  Printre morţi se numără şi agenţi de pază. Se pare că măsurile de securitate insuficiente au contribuit la escaladarea conflictului. Suporterii au fost văzuţi cu cuţite pe stadion.

UPDATE 4: Surse medicale anunţă că bilanţul morţilor ar putea creşte, anunţă Le Parisien.

UPDATE 3: Potrivit unui oficial al forţelor de ordine şi unui medic, totul a început când suporterii gazdelor de la Al Masry au invadat terenul de bucurie în urma victoriei istorice cu 3-1 obţinute în faţa celei mai bune echipe din Egipt, Al Ahly, informează huffingtonpost.com. Potrivit martorilor, citaţi de mai multe surse media, la originea incidentelor a stat faptul că fanii gazdelor au aruncat cu pietre, sticle şi torţe înspre suporterii celor de la Al Ahly.

Jucătorii au fost duşi în vestiare în momentul în care au izbucnit violenţele.

UPDATE 2: Federaţia de fotbal a Egiptului a „amânat pe termen nedefinit” toate meciurile din liga naţională în urma violenţelor de pe stadioane, anunţă televiziunea de stat.

UPDATE: Reuters anunţă că stadionul de fotbal din Cairo este în flăcări. Suporterii echipelor  Zamalek şi Ismaliya au incendiat stadionul când meciul a fost suspendat din cauza incidentelor din Port Said.

Confruntările între suporterii echipelor Al-Masri şi Al-Ahli s-au soldat cu 73 de morţi şi sute de răniţi, iar bilanţul ar putea creşte.

 

Te-ar mai putea interesa și
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul de lege pentru alegerile anticipate va fi pus în transparenţă săptămâna viitoare
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul ...
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a anunţat vineri, la Ploieşti, că săptămâna viitoare va fi pus în procedură de transparenţă proiectul de lege......
GTNF 2026: Viitorul politicilor privind tutunul, în centrul dezbaterilor de la Lisabona
GTNF 2026: Viitorul politicilor privind tutunul, în centrul dezbaterilor de la Lisabona
Lisabona a găzduit, la începutul lunii septembrie, ediția 2026 a Global Tobacco & Nicotine Forum (GTNF), eveniment care ...
PSD s-a întâlnit cu reprezentanţii S&P şi a anunţat agenţia de rating că este pregătit să îşi asume guvernarea ţării
PSD s-a întâlnit cu reprezentanţii S&P şi a anunţat agenţia de rating că este pregătit să îşi asume guvernarea ...
Mai mulţi deputaţi social-democraţi au avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanţii agenţiei financiare internaţionale ...
Corneliu Perianu, iFonduri: Nu mică mi-a fost mirarea să văd conturi curente cu 20 de milioane de euro
Corneliu Perianu, iFonduri: Nu mică mi-a fost mirarea să văd conturi curente cu 20 de milioane de euro
"După un exit, după vânzarea unei afaceri, există o perioadă, uneori destul de lungă, uneori perpetuă, în care potențialul ...