Grindeanu despre tarifele RCA: În Parlament există un proiect de lege. Aşteptăm să fie luată o decizie

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat marţi, la Viena, referindu-se la tarifele RCA, că Guvernul aşteaptă ca Parlamentul să ia o decizie cu privire la proiectul de lege care reglementează acest domeniu.
Economica.net - mar, 09 mai 2017, 20:44
Grindeanu despre tarifele RCA: În Parlament există un proiect de lege. Aşteptăm să fie luată o decizie

‘Am avut o discuţie şi eu, şi colegii mei din Cabinet – fie că vorbim de ministrul Finanţelor, de ministrul Transporturilor şi de alţi colegi -, şi cu cei din Parlament, cu cei din Comisiile de buget-finanţe şi de la Cameră, şi de la Senat. Cu transportatorii au avut loc mai multe rânduri de discuţii pentru a-i consulta pe această problemă. De asemenea, cu ASF-ul. Concluzia este ca, în perioada următoare – în Parlament fiind un proiect de lege -, să se discute acest proiect de lege. Deci, o să aşteptăm ca Parlamentul să ia o decizie din acest punct de vedere’, a declarat Grindeanu, fiind întrebat dacă va fi aprobată o hotărâre de guvern prin care să fie prelungit termenul de plafonare.

Totodată, şeful Executivului a precizat că vrea să fie respectate angajamentele luate în faţa Comisiei Europene.

‘Noi, prin angajamentele pe care le-am luat la Comisia Europeană, trebuie să luăm anumite măsuri. În cel mai scurt timp, această lege, care este discutată în Parlament, va fi şi adoptată (…), astfel încât să clarificăm lucrurile. Eu vreau să ne respectăm angajamentele pe care le-am luat în faţa Comisiei Europene (…) Nu există această posibilitate de explozie, în perioada următoare, a RCA’, a mai afirmat Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...