Profitul OTE a scăzut uşor în primul trimestru din cauza condiţiilor dificile din Grecia şi România

Grupul Hellenic Telecommunications Organisation (OTE) a raportat, joi, o scădere de 1,7% a profitului EBITDA în primul trimestru, din cauza condiţiilor dificile din Grecia şi România, informează Reuters.
Economica.net - J, 11 mai 2017, 10:47
Profitul OTE a scăzut uşor în primul trimestru din cauza condiţiilor dificile din Grecia şi România

OTE, companie controlată în proporţie de 40% de grupul german Deutsche Telekom, a înregistrat în primele trei luni ale acestui an un rezultat EBITDA de 304,1 milioane de euro, în scădere faţă de 309,3 milioane de euro în perioada similară a anului trecut. În schimb, veniturile consolidate ale OTE au crescut cu 0,1% în primul trimestru până la 929 milioane de euro, în principal ca urmare a creşterii veniturilor din operaţiunile de telefonie fixă din Grecia şi România.

‘Ne aşteptăm la o îmbunătăţire graduală pe măsură ce profităm de extinderea reţelei noastre VDSL şi de îmbunătăţirea mediului de afaceri’, a declarat preşedintele director general de la OTE, Michael Tsamaz.

În România, veniturile totale ale OTE au scăzut cu 1,5% în primul trimestru până la 229,8 milioane de euro, în timp ce profitul EBITDA a înregistrat un declin de 1,7 milioane euro, până la 37,1 milioane euro. ‘Grupul OTE investeşte în modernizarea infrastructurii de reţea din România, inclusiv în extinderea acoperirii 4G şi a FTTH, care sunt elemente cheie ale strategiei sale pe această piaţă’.

Datele furnizate de OTE arată că, în comparaţie cu data de 31 martie 2016, numărul utilizatorilor de servicii de televiziune prin cablu din România a crescut uşor cu 0,6% până la 1,457 milioane, în timp ce numărul utilizatorilor de servicii de internet în bandă largă a scăzut cu 1,3% până la 1,17 milioane.

În ceea ce priveşte performanţele diviziei de telefonie mobilă din România, numărul abonaţilor Telekom Romania a scăzut cu 11,2% într-un an, ajungând la 5,02 milioane în primul trimestru al acestui an, dintre care 32,3% erau clienţi de tip postpaid. În aceste condiţii, rezultatul EBITDA a scăzut cu 14,2% în ritm anual până la 15,7 milioane euro.

Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul ‘T’.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...