Merkel la Beijing: Euro a făcut Europa mai puternică

'Euro a făcut Europa mai puternică', a declarat joi cancelarul german, Angela Merkel, după sosirea sa în China într-o vizită destinată în special să liniştească temerile liderilor celei de-a doua economii mondiale în privinţa crizei din Europa, transmite AFP.
Economica.net - J, 02 feb. 2012, 06:48

Şefa cabinetului de la Berlin s-a referit, într-un discurs pe teme de politică monetară ţinut la Academia chineză de ştiinţe sociale, la ‘marile progrese înregistrate de Uniunea Europeană în ultimii doi ani’.

‘Competiţia internaţională a devenit mult mai dură în ultimii ani, iar Europa trebuie să se adapteze’, a continuat Angela Merkel, adăugând că este ‘convinsă că (Europa) se află pe calea cea bună’ cu reformele întreprinse.

‘În general, economia germană a profitat de pe urma monedei euro’, a continuat Merkel, a cărei vizită de trei zile în China, alături de o delegaţie a patronatului german, urmează să permită strângerea legăturilor dintre prima economie europeană şi cea de-a doua la nivel mondial.

Beijingul a urmărit cu îngrijorare criza datoriei din Europa, dând asigurări în repetate rânduri că are încredere în capacitatea ţărilor europene de a-şi rezolva criza datoriilor suverane şi că este dispusă să susţină eforturile internaţionale în favoarea zonei euro.

China a fost indirect solicitată de către liderii europeni să ajute ţările din zona euro contribuind la fond de salvare, dar Beijingul nu şi-a asumat până în prezent niciun angajament explicit în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul de lege pentru alegerile anticipate va fi pus în transparenţă săptămâna viitoare
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul ...
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a anunţat vineri, la Ploieşti, că săptămâna viitoare va fi pus în procedură de transparenţă proiectul de lege......
GTNF 2026: Viitorul politicilor privind tutunul, în centrul dezbaterilor de la Lisabona
GTNF 2026: Viitorul politicilor privind tutunul, în centrul dezbaterilor de la Lisabona
Lisabona a găzduit, la începutul lunii septembrie, ediția 2026 a Global Tobacco & Nicotine Forum (GTNF), eveniment care ...
PSD s-a întâlnit cu reprezentanţii S&P şi a anunţat agenţia de rating că este pregătit să îşi asume guvernarea ţării
PSD s-a întâlnit cu reprezentanţii S&P şi a anunţat agenţia de rating că este pregătit să îşi asume guvernarea ...
Mai mulţi deputaţi social-democraţi au avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanţii agenţiei financiare internaţionale ...
Corneliu Perianu, iFonduri: Nu mică mi-a fost mirarea să văd conturi curente cu 20 de milioane de euro
Corneliu Perianu, iFonduri: Nu mică mi-a fost mirarea să văd conturi curente cu 20 de milioane de euro
"După un exit, după vânzarea unei afaceri, există o perioadă, uneori destul de lungă, uneori perpetuă, în care potențialul ...