Oraşul care va fi înconjurat de trei autostrăzi

După Capitală, încă un oraş din România ar putea fi înconjurat de trei autostrăzi, conform planurilor Companiei de Drumuri. Acesta se va afla pe traseele A1 Bucureşti - Nădlac, A3 Bucureşti – Borş şi A13 Sibiu – Bacău.
Anemona Andone - D, 14 mai 2017, 21:48
Oraşul care va fi înconjurat de trei autostrăzi

Singura autostradă pe care se poate circula acum de la Sibiu este cea către Orăştie, parte din A1. De asemenea, capetele Autostrăzii Sibiu-Piteşti urmează să fie scoase la licitaţie pentru construcţie anul acesta, conform oficialilor de la Drumuri.

Un alt proiect de autostradă ce porneşte din acest oraş şi care prinde contur este A13 Sibiu – Braşov – Bacău. Iar pentru că traseul Autostrăzii Transilvania a fost modificat, prin Sibiu va trece şi traficul de pe A3, din Capitală către Cluj şi Oradea.

Sibiu – Braşov, construită înainte de Sibiu – Piteşti?

În ceea ce priveşte prioritizarea celor două autostrăzi ce urmează să fie construite în jurul Sibiului, Liviu Dragnea, preşedintele PSD, declara în 2013 că este posibil ca cea dintre Sibiu şi Braşov să fie construită înaintea celei dintre Sibiu şi Piteşti.

Patru ani mai târziu, afirmaţia acestuia ar putea fi încă valabilă analizând stadiul în care se află cele două proiecte resuscitate în acelaşi an, respectiv în 2015.

Astfel, deşi a fost promovată ca obiectiv prioritar, Autostrada Sibiu – Piteşti se află încă în faza de revizuire a Studiului de Fezabilitate, contractul fiind prelungit până pe 15 august 2017.

Totuşi, şeful de la Drumuri promite că va lansa la licitaţie, până la jumătatea anului, execuţia loturilor 1 şi 5, pentru care a fost depus studiul de fezabilitate.

Primii bani pentru Sibiu – Făgăraş

Deşi a fost suspendat un an din lipsă de fonduri, studiul de fezabilitate revizuit pentru tronsonul Sibiu – Făgărăş are ca termen de predare tot luna august 2017, potrivit oficialilor de la Drumuri. Cert este că proiectul prinde contur, având în vedere că pe 21 aprilie a fost emisă prima factură, de 1,9 milioane de lei.

În ceea ce priveşte tronsonul Făgăraş – Braşov, oficialii de la Drumuri încă analizează posibilitatea de a revizui studiul de fezabilitate actualizat în 2009. Ei estimează că lucrările la autostrada Sibiu – Braşov, în lungime de 105 kilometri, ar putea începe în 2018 şi vor fi terminate în 2020. Proiectul este evaluat în Master Planul General de Transport la 737 milioane de euro şi ar putea beneficia de finanţare europeană.

Dacă autostrada Sibiu – Braşov ar putea fi gata în 2020, termenul de finalizare pentru Sibiu – Piteşti este incert, deşi construcţia sa ar putea începe mai devreme. Fostul şef de la Drumuri estima că cea mai aşteptată autostradă din România, cerută de cel mai mare exportator Dacia, va fi finalizată în întregime până în 2021, în condiţiile în care construcţia va începe în 2018.

Te-ar mai putea interesa și
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele benzi, relatează Agerpres. ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în ...