Iulia Timoşenko este maltratată în închisoare

Evhenia Carr, fiica opozantei ucrainene Iulia Timoşenko, a afirmat miercuri în faţa Congresului american că mama sa este "maltratată" în închisoare şi i-a cerut administraţiei Obama să facă presiuni asupra Kievului pentru eliberarea ei.
Economica.net - J, 02 feb. 2012, 07:55

Aflată în închisoare din august, Iulia Timoşenko, fostul premier ucrainean, a fost condamnată în octombrie la 7 ani de închisoare, fiind acuzată că a încheiat cu Moscova contracte oneroase de livrare a gazului natural rus, folosindu-se de influenţa pe care o avea datorită funcţiei sale de premier în acea vreme )2009, n.r.).

Evhenia Carr, fiica opozantei ucrainene Iulia Timoşenko, a afirmat miercuri în faţa Congresului american că mama sa este „maltratată” în închisoare şi i-a cerut administraţiei Obama să facă presiuni asupra Kievului pentru eliberarea ei. Timoşenko a fost „încarcerată ilegal, maltratată şi umilită”, a declarat Evghenia în cadrul unei audieri în faţa subcomisiei pentru Afaceri Europene din Senat.

Timoşenko a fost „privată de somn şi intimidată, cu scopul de a fi doborâtă”, a adăugat fiica sa în cadrul unui discurs susţinut în faţa senatorilor americani.

Opozanta ucraineană, a fost pe punctul „de a muri”, recent, după ce şi-a pierdut cunoştinţa în celulă din cauza unei „scăderi misterioase a presiunii arteriale”, iar colega ei de celulă a încercat să o resusciteze timp de 20 de minute înainte de sosirea unui medic.

Evghenia Carr, în vârstă de 31 de ani, a mers deja în ianuarie la Berlin, Copenhaga, Paris şi Strasbourg pentru a le cere occidentalilor să îşi intensifice presiunea asupra preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici în scopul de a obţine eliberarea mamei sale.

Fiica lui Timoşenko mai susţine că preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, încearcă să obţină de la mama sa o „scrisoare prin care aceasta să îşi ceară scuze public şi să îşi recunoască greşelile”. Dar „acest lucru nu se va întâmpla niciodată”, a subliniat Evghenia Carr în faţa senatorilor americani.

Cazul Timoşenko a provocat o criză între Kiev şi Uniunea Europeană, care consideră că dosarul este motivat politic. „Va fi dificil, dacă nu imposibil, pentru Ucraina să îşi aprofundeze relaţiile cu ţările occidentale dacă Timoşenko rămâne în spatele gratiilor”, a declarat senatoarea Jeanne Shaheen în cadrul audierii.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul de lege pentru alegerile anticipate va fi pus în transparenţă săptămâna viitoare
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul ...
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a anunţat vineri, la Ploieşti, că săptămâna viitoare va fi pus în procedură de transparenţă proiectul de lege......
GTNF 2026: Viitorul politicilor privind tutunul, în centrul dezbaterilor de la Lisabona
GTNF 2026: Viitorul politicilor privind tutunul, în centrul dezbaterilor de la Lisabona
Lisabona a găzduit, la începutul lunii septembrie, ediția 2026 a Global Tobacco & Nicotine Forum (GTNF), eveniment care ...
PSD s-a întâlnit cu reprezentanţii S&P şi a anunţat agenţia de rating că este pregătit să îşi asume guvernarea ţării
PSD s-a întâlnit cu reprezentanţii S&P şi a anunţat agenţia de rating că este pregătit să îşi asume guvernarea ...
Mai mulţi deputaţi social-democraţi au avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanţii agenţiei financiare internaţionale ...
Corneliu Perianu, iFonduri: Nu mică mi-a fost mirarea să văd conturi curente cu 20 de milioane de euro
Corneliu Perianu, iFonduri: Nu mică mi-a fost mirarea să văd conturi curente cu 20 de milioane de euro
"După un exit, după vânzarea unei afaceri, există o perioadă, uneori destul de lungă, uneori perpetuă, în care potențialul ...