Fondul Proprietatea caută cumpărători pentru acţiunile deţinute la filialele Electrica

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a anunţat marţi seara că a demarat o procedură competitivă ce poate conduce la posibile vânzări ale participaţiilor fondului în filialele furnizorului şi distribuitorului de energie Electrica, care deţine trei din cele opt distribuţii regionale de electricitate din România, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 16 mai 2017, 20:42
Fondul Proprietatea caută cumpărători pentru acţiunile deţinute la filialele Electrica

„Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom Sucursala Bucureşti, în calitate de administrator de investiţii al Fondul Proprietatea doreşte să informeze acţionarii că a demarat o procedură competitivă ce poate conduce la posibile vânzări ale participaţiilor Fondului în filialele Electrica (SDEE Distribuţie Muntenia Nord, SDEE Distribuţie Transilvania Sud, SDEE Distribuţie Transilvania Nord şi Electrica Furnizare)”, arată comunicatul, citat de News.ro.

Procesul de marketing şi vânzare va fi coordonat de Ithuba Capital AG, ce acţionează ca unic consultant financiar în legătură cu tranzacţia preconizată, spun oficialii FP.

Grupul Electrica a înregistrat în primul trimestru al acestui an o pierdere de 51 milioane lei, comparativ cu un profit net de 142 milioane lei în perioada similară a anului trecut, în contextul dezechilibrelor majore înregistrate pe piaţa de energie la începutul anului.

Electrica are 3,68 milioane de clienţi şi a distribuit aproximativ 17,5 TWh de electricitate în 2016, în creştere cu 2,6% faţă de 2015.

În urma listării companiei la bursă, în 2014, statul nu mai este acţionar majoritar, iar în consiliul de administraţie mai deţine doar trei din şapte locuri. Totuşi, statul, prin Ministerul Energiei, rămâne cel mai mare acţionar, cu o deţinere de 48,78%.

Electrica are o valoare de piaţă de 4,9 miliarde lei (1,1 miliarde euro), calculată la ultimul preţ de închidere a şedinţei bursiere, de 14,20 lei/acţiune.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...