Rompetrol vrea să cumpere combinatul petrochimic Pancevo, din Serbia

KazMunayGas International (KMGI, noua denumire a grupului Rompetrol), este printre companiile care vor să cumpere din activele petrochimice de la Pancevo, potrivit unor informaţii din presa locală.
Mihai Nicuţ - J, 18 mai 2017, 21:01
Rompetrol vrea să cumpere combinatul petrochimic Pancevo, din Serbia

KazMunayGas International şi compania cehă J&T IB and Capital Markets sunt interesate de achiziţionarea Hip Petrohemija Pancevo, scoase la vânzare de statul sârb, potrivit unui anunţ din presa sârbă de la începutul acestei luni.

„Menţionăm că scrisorile de intenţie nu sunt oferte. Sunt potenţiali cumpărători, dar nu au nicio obligaţie să participe la privatizare. Avem şi confirmări verbale de la mai multe companii petrochimoce globale referitoare la interesul lor de a cumpăra una dintre cele trei companii” a spus o sursă apropiată situaţiei, pentru presa locală.

Alături de HIP Petrohemija, statul sârb mai scoate la privatizare alte două companii petrochimice, MSK Kikinda şi HIP Azotara. Anunţul de vânzare a fost publicat la data de 30 martie.

Termenul de depunere a scrisorilor de intenţie a fost 3 mai, dar, exceptând această relatare din presă, nimeni nu a mai făcut vreo declaraţie ulterioară pe acest subiect

HIP Petrohemija este cea mai mare companie petrochimică din Serbia, produce în special polietilenă de joasă şi înaltă densitate şi are fabrici în Pancevo şi alte două oraşe din Serbia. Este deţinută în proporţie de circa 55% de statul sârb, şi are o capacitate de producţie de 700.000 de tone pe an. Sârbii au vândut ruşilor de la Gazprom rafinăria din Pancevo, dar nu şi activele petrochimice, iar în momentul de faţă este în vigoare un acord prin care rafinăria livrează nafta către fabricile petrochimice.

Compania a avut în 2016 vânzări de 284 de milioane de euro, dintre care 190 de milioane de euro la export, şi un profit operaţional de 61 de milioane de euro. În primele trei luni din acest an, 10% din exporturi au mers către România.

Achiziţia de către Rompetrol ar putea fi firească, dat fiind interesul grupului de a dezvolta activitatea de petrochimie, mai ales că a rămas singurul producător de polimeri din România, pe platforma rafinăriei Petromidia, iar extinderea în Serbia ar putea fi de asemenea şi o opţiune pentru viitorii proprietari ai companiei, firma chineză CEFC, în condiţiile în care China manifestă puternice tendinţe expansioniste.

Mai mult, Pancevo este la Dunăre, iar Petromidia este şi legată de Dunăre şi la Marea Neagră, or se ştie că transportul pe apă este cel mai rentabil. Între combinatul de la Pancevo şi România exista o conductă de 140 km, care pleca din oraşul sârbesc şi se oprea în curtea societăţii Solventul din Timişoara, prin care se transportau produse chimice, dar conducta a fost dezafectată.

Divizia de petrochimie de pe plaforma Petromidia a reuşit să ajungă anul trecut la volum de aproximativ 90.000 tone polipropilenă şi 64.000 polietilenă de joasă densitate, în condiţiile în care unitatea de polietilenă de înaltă densitate a fost închisă temporar din cauza condiţiilor de piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: În prezent sunt 14.000 de cetățeni români în Emiratele Arabe Unite, dar numărul cazurilor de urgență extremă este redus
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: În prezent sunt 14.000 de cetățeni români în Emiratele Arabe Unite, dar ...
În prezent sunt 14.000 de cetăţeni români în Emiratele Arabe Unite, dar există un număr minim de cazuri de urgenţă extremă, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu,......
Bitcoin încheie luna februarie în coborâre, înregistrând cinci luni consecutive de scăderi, și a ajuns la o valoare cu 48% mai mică față de maxmul din octombrie 2025
Bitcoin încheie luna februarie în coborâre, înregistrând cinci luni consecutive de scăderi, și a ajuns la o valoare ...
Bitcoin a încheiat luna februarie în scădere cu 15%, înregistrând cinci luni consecutive de pierderi și o scădere ...
Apple a lansat astăzi modelul iPhone 17e, la un preț de pornire de 599 de dolari
Apple a lansat astăzi modelul iPhone 17e, la un preț de pornire de 599 de dolari
Apple a lansat luni iPhone 17e, cel mai accesibil model al său de smartphone cu o capacitate de stocare de 256 gigabiţi ...
ABADL a depistat anul trecut 105 construcții ilegale pe plajă, iar 86% dintre acestea au fost dezafectate de către operatorii economici
ABADL a depistat anul trecut 105 construcții ilegale pe plajă, iar 86% dintre acestea au fost dezafectate de către operatorii ...
Peste o sută de beach-baruri au fost depistate că funcţionau ilegal, vara trecută, pe litoralul românesc, 86% dintre ...