Cel mai mare fond de investiţii din sectorul tehnologic a fost înfiinţat de japonezii de la Softbank şi Arabia Saudită

Vision Fund, cel mai mare fond privat de investiţii din lume, sprijinit de grupul nipon Softbank şi de principalul Fond suveran de investiţii al Arabiei Saudite, a atras peste 93 de miliarde de dolari pentru investiţii în sectorul tehnologic, cum ar fi robotică şi inteligenţă artificială, transmit Kyodo, Reuters şi Bloomberg.
Economica.net - lun, 22 mai 2017, 09:33
Cel mai mare fond de investiţii din sectorul tehnologic a fost înfiinţat de japonezii de la Softbank şi Arabia Saudită

‘Se pregăteşte următoarea etapă a Revoluţiei Informatice iar construirea unei afaceri care va face posibilă această evoluţie va necesita pe termen lung investiţii imense’, se arată într-un comunicat al Vision Fund.

Pe lângă Softbank şi Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite, printre investitorii noii entităţi se află Mubadala Investment din Abu Dhabi (care s-a angajat să contribuie cu 15 miliarde de dolari), Apple, Qualcomm, Foxconn şi Sharp.

Sediul Vision Fund va fi în celebrul cartier Mayfair din Londra. În următorii cinci ani, Softbank şi Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite vor contribui cu 70 de miliarde de dolari la fondul care va investi în sectorul tehnologic.

SoftBank deţine participaţii la operatorul american de telefonie mobilă Sprint şi grupul chinez de e-commerce Alibaba, şi este cel mai mare acţionar la Yahoo Japan, o companie independentă înfiinţată iniţial ca societate mixtă între Softbank şi Yahoo.

La Bursa de la Tokyo, acţiunile SoftBank au urcat luni dimineaţă cu 2,4%, la 8.557 yeni, după anunţarea lansării noului fond.

Preşedintele Donald Trump a anunţat în decembrie SoftBank Group că ‘este de acord’ să investească 50 de miliarde de dolari în economia americană şi că creeze ‘50.000 de noi locuri de muncă’.

Masayoshi Son, directorul executiv al Softbank, le-a declarat jurnaliştilor că locurile de muncă vor fi create prin investiţii în noi companii.

Te-ar mai putea interesa și
Franţa cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a înaintat în Liban
Franţa cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a înaintat în Liban
Franţa a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a anunţat că a ocupat emblematica fortăreaţă medievală Beaufort din sudul Libanui, unde a......
Licitație de milioane la Aeroportul Otopeni! Sunt căutate servicii pentru întreținerea sistemelor care detectează explozibili
Licitație de milioane la Aeroportul Otopeni! Sunt căutate servicii pentru întreținerea sistemelor care detectează explozibili
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat o licitaţie de 1,9 milioane de euro pentru întreținerea și ...
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai ...
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...