MKB Veszprem îl va comemora sâmbătă pe Marian Cozma

Campioana Ungariei la handbal masculin, MKB Veszprem şi fanii acesteia vor organiza sâmbătă, după meciul cu Csurgo, o slujbă religioasă în memoria fostului handbalist Marian Cozma, ucis în ţara vecină, în urmă cu trei ani.
Economica.net - J, 02 feb. 2012, 09:37

MKB a anunţat că, la finalul partidei cu Csurgo, de sâmbătă, va avea loc slujba de comemorare, la care sunt aşteptaţi fanii săi şi locuitorii din Veszprem, oraşul în care Marian Cozma a fost ucis în 8 februarie 2009, potrivit Mediafax.

„Dorim să continuăm tradiţia de a-l comemora pe Marian Cozma. După meciul cu Csurgo, în faţa Veszprem Arena, va avea loc slujba religioasă, acolo unde este amplasat şi bustul lui Marian. Pe cei care nu pot ajunge în acea zi, îi rugăm să aprindă o lumânare pentru Marian, în 8 februarie”, se arată în comunicatul clubului din ţara vecină.

Decizia de a devansa slujba memorială a fost luată deoarece, în 8 februarie, MKB va juca în deplasare.

Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, în 8 februarie 2009, într-o discotecă din oraşul unde juca, în altercaţie fiind implicaţi şi alţi doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesici.

Te-ar mai putea interesa și
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul de lege pentru alegerile anticipate va fi pus în transparenţă săptămâna viitoare
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul ...
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a anunţat vineri, la Ploieşti, că săptămâna viitoare va fi pus în procedură de transparenţă proiectul de lege......
GTNF 2026: Viitorul politicilor privind tutunul, în centrul dezbaterilor de la Lisabona
GTNF 2026: Viitorul politicilor privind tutunul, în centrul dezbaterilor de la Lisabona
Lisabona a găzduit, la începutul lunii septembrie, ediția 2026 a Global Tobacco & Nicotine Forum (GTNF), eveniment care ...
PSD s-a întâlnit cu reprezentanţii S&P şi a anunţat agenţia de rating că este pregătit să îşi asume guvernarea ţării
PSD s-a întâlnit cu reprezentanţii S&P şi a anunţat agenţia de rating că este pregătit să îşi asume guvernarea ...
Mai mulţi deputaţi social-democraţi au avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanţii agenţiei financiare internaţionale ...
Corneliu Perianu, iFonduri: Nu mică mi-a fost mirarea să văd conturi curente cu 20 de milioane de euro
Corneliu Perianu, iFonduri: Nu mică mi-a fost mirarea să văd conturi curente cu 20 de milioane de euro
"După un exit, după vânzarea unei afaceri, există o perioadă, uneori destul de lungă, uneori perpetuă, în care potențialul ...