Compania Naţională a Uraniului va beneficia de un ajutor de stat de restructurare

Compania Naţională a Uraniului (CNU)va beneficia de un ajutor de stat de restructurare, în condiţiile autorizării de către Comisia Europeană şi în baza Planului de restructurare elaborat de companie şi avizat de Ministerul Energiei, acţionar unic al CNU, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Economica.net - J, 25 mai 2017, 16:07
Compania Naţională a Uraniului va beneficia de un ajutor de stat de restructurare

Decizia a fost stabilită, joi, printr-un memorandum adoptat de Guvern şi are scopul să redreseze activitatea economică a companiei.

‘Planul de restructurare al CNU urmăreşte eficientizarea activităţii companiei într-o perioadă de 5 ani. Documentul cuprinde o serie de măsuri strategice, investiţionale, operaţionale şi financiare, complementare programelor finanţate prin intermediul programelor finanţate de Uniunea Europeană. Costurile necesare implementării Programului de restructurare este de aproximativ 941 de milioane de lei, din care 440,8 milioane reprezintă ajutorul de restructurare’, se mai arată în comunicat.

Potrivit Guvernului, instrumentele de acordare a ajutorului de stat vor fi: ajutorul de stat de salvare, care devine parte componentă a ajutorului de restructurare (ajutorul de stat în sumă de 62 milioane de lei aprobat în şedinţa de Guvern din 5 octombrie 2016 prin OUG 65/2016); subvenţie pentru costul de producţie şi pentru realizarea investiţiilor prevăzute în Planul de restructurare; conversia în acţiuni deţinute de statul român a unor creanţe bugetare şi scutirea la plata unor creanţe bugetare.

Executivul precizează că perioada de valabilitate a acordării măsurilor de ajutor de stat de restructurare este 2016-2021. Plata ajutorului de stat de restructurare se va realiza în tranşe, în perioada 2017-2022, şi va face obiectul unei corecţii anuale, pe baza costurilor şi a veniturilor efective înregistrate de companie.

Ajutorul de stat pentru restructurare se va acorda de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat al Ministerului Energiei. Totodată, acordarea ajutorului de stat este condiţionată de punerea în aplicare a Planului de restructurare, ce urmează să fie trimis spre aprobare Comisiei Europene, se menţionează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...