Vişan: Nu vor mai avea loc disponibilizări la CEO în 2017. În prezent, compania este pe profit

Secretarul de stat în Ministerul Energiei Doru Vişan a declarat vineri, la Târgu-Jiu, că la nivelul Complexului Energetic Oltenia (CEO) nu vor mai avea loc disponibilizări ca urmare a 'configuraţiei actuale de cerinţe de energie', compania funcţionând în prezent la limita capacităţii.
Economica.net - vin, 26 mai 2017, 14:35
Vişan: Nu vor mai avea loc disponibilizări la CEO în 2017. În prezent, compania este pe profit

Doru Vişan, alături de secretarul de stat din Ministerul Energiei Andrei Maioreanu şi de Dragoş Titea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, au participat, vineri, la o întâlnire de lucru cu tema Rolul Complexului Energetic Oltenia în Strategia Energetică Naţională a României. La eveniment au luat parte autorităţile locale şi judeţene, parlamentari, primari ai localităţilor pe raza cărora se desfăşoară activităţi miniere, lideri de sindicat şi reprezentanţi ai Complexului Energetic Oltenia.

În cadrul discuţiilor, Doru Vişan a anunţat că, la nivel ministerial, a fost modificată hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) care prevedea disponibilizarea a 2.000 de angajaţi din cadrul CEO în 2017, fiind aprobată reducerea la jumătate a cifrei de personal care urmează să plece din companie.

Anterior, conducerea companiei energetice anunţase că peste 700 de persoane vor fi disponibilizate anul viitor.

‘Ne-am asumat şi am modificat hotărârea AGA care prevedea pentru 2017 disponibilizarea a 2.000 de persoane. S-a aprobat, prin AGA, reducerea la jumătate a cifrei de personal disponibilizat, şi pe configuraţia actuală de cerinţe de energie şi, respectiv pentru iarna care vine, nu mai facem disponibilizări. Suntem la limita capacităţii, la limita acoperirii cu personal a capacităţilor pe care le păstrăm, cele 11 capacităţi energetice rămân în piaţă şi trebuie să asigurăm, conform normelor tehnice, personal necesar. Ba, din contră, suntem în situaţia să redistribuim personal de altă calificare pe posturile cheie de operator, electricieni şi, la iniţiativa conducerii, să promovăm nişte clase pentru copiii de şcoli profesionale pentru meseriile deficitare – sudori, mecanici’, a spus Doru Vişan.

În context, el a mai precizat că situaţia actuală a CEO este una stabilă, compania fiind pe profit şi cu toate obligaţiile financiare achitate.

‘La cinci luni, situaţia economică a CEO este sigură, stabilă, pe profit. Complexul este bine ancorat în economia ţării şi în siguranţa sistemului energetic. Constituie şi va constitui în continuare un element de siguranţă naţională, are toate condiţiile de mediu rezolvate (…). Funcţionarea CEO în această perioadă, comparativ cu anii trecuţi, este la nivelul de 7-8 blocuri, cu peste 1.000 de MW contracte bilaterale încheiate, ceea ce înseamnă stabilitate, predictibilitate. CEO a achitat obligaţiile către toţi furnizorii, este la zi, nu mai are nicio restanţă, a achitat obligaţiile către bănci. CEO este în situaţia în care a trecut de la problematica nefuncţionării la cea a asigurării unei funcţionări de lungă durată, inclusiv în regim de vară, media grupurilor care funcţionează este peste 7 blocuri. se prognozează că cei peste 14 TWh vor fi mai mulţi, peste 21 de milioane de tone de cărbune şi vom avea o mobilizare prin prelungirea timpului de lucru pentru a asigura aceste obligaţii prin plata drepturilor către toţi salariaţii care fac această prestare de muncă’, a mai afirmat secretarul de stat.

Totodată, Vişan a menţionat că, în perioada următoare, expropriaţii din zona carierei Roşia vor primii banii cuveniţi pentru eliberarea terenului necesar desfăşurării activităţii miniere, iar în luna iunie va fi finalizată documentaţia pentru exproprierile din zona carierei Jilţ, banii necesari urmând să fie solicitaţi la rectificarea bugetară.

În zona Roşia, aproximativ 173 de proprietari de imobile trebuie să primească circa 2,85 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să cumpere 30% din producţia viitorului gazoduct planificat în Alaska......
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând ...
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...