Normele de aplicare a sistemului coplăţii sunt gata. FMI decide când plătim la medic

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au finalizat normele de aplicare a sistemului coplăţii la medic. În acest moment, proiectul de act normativ este discutat cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Ca să fie aplicabilă, până la 15 aprilie ar trebui să fie aprobată ordonanţa de urgenţă de modificare a coplăţii.
Cristina Şomănescu - J, 02 feb. 2012, 11:29
Normele de aplicare a sistemului coplăţii sunt gata. FMI decide când plătim la medic

„Proiectul de act normativ este discutat în aceste zile şi cu reprezentanţii FMI, CE şi BM. După ce Ministerul Sănătăţii va prezenta, în Guvernul României, într-o primă lectură, paşii de implementare a sistemului de coplată, proiectul va fi supus dezbaterii publice”, a declarat pentru RTV.NET Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

În forma actuală, coplata nu se poate aplica.

Se aşteaptă scrisoarea de intenţie a FMI, pentru că în forma actuală a legii, coplata nu e aplicabilă, au declarat pentru RTV surse oficiale din CNAS.
Scrisoarea de intenţie trebuie să fie transmisă mâine şi până la 15 aprilie ar trebui să fie aprobată ordonanţa de urgenţă de schimbare a legii coplăţii, au mai spus oficialii CNAS.
În privinţa plafonului de la care nu se percepe coplata, cel mai probabil se va reveni la un nivel fix. Cuantumul lui e nedefinitivat, plafonul va fi şi el stabilit prin norme.

Prin urmare, singura certitudine în privinţa sistemului coplăţii se referă la faptul că vom avea un nivel fix, valabil pentru toţi asiguraţii, de la care ea nu se mai percepe.

Ce este coplata

Coplata se referă la contribuţia asiguratului pentru serviciile medicale din pachetul de servicii de bază. În forma actuală a legii, suma prevăzută drept coplată se calculează procentual din valoarea serviciilor medicale prevăzute în pachetul de bază şi va fi monitorizată printr-un tichet moderator pentru sănătate.
Coplata este obligatorie pentru asiguraţii care solicită servicii medicale prevăzute în pachetul de bază, cu câteva excepţii.

Cine va fi exceptat de la coplată

  • Minorii;
  • Tinerii până la 26 de ani care nu realizează venituri din muncă;
  • Pensionarii care au venituri doar din pensii de maximum 740 de lei pe lună;
  • Pacienţii incluşi în programe naţionale de sănătate nu vor plăti coplata pentru serviciile medicale aferente afecţiunii de bază (pentru care au fost incluşi în programul național), dacă şi numai dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse.
Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...