Ţara în care statul te omoară dacă vinzi dolari

Autorităţile din Iran impun pedepse drastice speculatorilor de valută, care pot culmina cu condamnarea la moarte, în condiţiile în care, pe piaţa neagră, moneda naţională a ţării, rialul, se depreciază accentuat faţă de principalele valute.
Economica.net - J, 02 feb. 2012, 12:04

Mai mulţi „valutişti” au fost ridicaţi de pe străzile capitalei Teheran şi arestaţi de poliţişti sub acoperire care pretindeau că vor cu disperare să cumpere valută străină, potrivit Washington Post. Mai mult, şeful procurorilor din ţara islamică, ayatolahul Sadegh Amoli Larijani,  i-a ameninţat miercuri pe marii traficanţi de valută că riscă chiar pedeapsa cu moartea, pedeapsa capitală puând fi impusă „în funcţie de gravitatea infracţiunii”.

Confruntaţi cu perspectiva sancţiunilor şi chiar a unui război, iranienii, atât oameni de afaceri cât şi simpli cetăţeni, cumpără cu disperare valută. Pe piaţa neagră, schimburile valutare se fac la un curs de 18.800 de riali pentru un dolar, în condiţiile în care cursul oficial stabilit de autorităţile de la Teheran este de circa 11.500 de riali. Cotaţiile au explodat în urma ultimelor sancţiuni ale Occidentului, inclusiv economice (embargo asupra importurilor de ţiţei, îngheţarea activelor băncii centrale iraniene, etc).
În decembrie, dolarul se vindea pe piaţa neagră pentru doar 12.500 de dolari. Şi banca centrală a fost obligată să deprecieze masiv moneda, la cursul oficial: la 1 decembrie, rata oficială de scimb era de doar 7.400 de riali pentru un dolar american.

După anunţul sancţiunilor, preţurile la produsele de import au crescut accelerat. Preţurile la oţel, grau şi  chiar la iPhone s-au dublat. Vânzătorii schimbau preţul mărfii chiar de la o oră la alta

Te-ar mai putea interesa și
Ai Volkswagen sau Audi? Gigantul auto recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, peste 900.000 vândute în Germania. Vezi lista modelelor şi anul de fabricaţie
Ai Volkswagen sau Audi? Gigantul auto recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, peste 900.000 vândute în Germania. ...
Constructorul auto german Volkswagen va rechema la service peste 2,8 milioane de vehicule mărcile VW şi Audi vândute la nivel mondial, dintre care o treime în Germania, din cauza riscului de......
DHL Express anunță scumpirea tarifelor în România
DHL Express anunță scumpirea tarifelor în România
DHL Express, liderul global al pieței de servicii de curierat internațional a anunțat vineri modificarea anuală a tarifelor, ...
CNAIR: Platforma TollRo va putea fi utilizată începând cu 1 octombrie 2026
CNAIR: Platforma TollRo va putea fi utilizată începând cu 1 octombrie 2026
Etapa de testare a platformei TollRo se va încheia pe 29 septembrie 2026. Începând cu 1 octombrie 2026 - rovinieta, tichetul ...
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul de lege pentru alegerile anticipate va fi pus în transparenţă săptămâna viitoare
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul ...
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a anunţat vineri, la Ploieşti, că săptămâna ...