Petrescu: Evoluţia industriei auto trebuie susţinută de Guvern; România poate deveni pol de excelenţă

Evoluţia industriei auto trebuie susţinută de Guvern pentru că este un sector care merge bine, iar România poate deveni un pol regional de excelenţă, a declarat Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, conform unui comunicat de presă al instituţiei.
Economica.net - mar, 30 mai 2017, 15:14
Petrescu: Evoluţia industriei auto trebuie susţinută de Guvern; România poate deveni pol de excelenţă

‘Industria automotive s-a remarcat drept principal vector de industrializare, fiind printre primele sectoare care au angrenat inteligenţa şi creativitatea românească prin prezenţa celor mai consolidate şi productive centre de R&D (cercetare şi dezvoltare n.r.) care dau tonul trendurilor industriei auto la nivel european şi mondial. Însumând peste 600 de companii, 200.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de circa 22 miliarde euro, cu un export de peste 13 miliarde euro, ce reprezintă 24% din exportul naţional, evoluţia acestei industrii trebuie să fie susţinută de Guvernul român pentru că este un sector care merge bine şi poate să-şi maximizeze potenţialul pentru ca, în final, România să devină un pol regional de excelenţă’, a spus Petrescu.

El a participat, marţi, la cea de-a patra ediţie a Întâlnirilor de afaceri din sectorul automotive, organizată de biroul Business France din România şi Ambasada Franţei în România în parteneriat cu Grup Renault România, Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), Camera de Comerţ şi Industrie Franceză din România (CCIFER) şi Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK).

‘În cadrul unor discuţii aplicate cu participanţii la eveniment, printre care reprezentanţi ai companiilor Bosh, Michelin, Renault, ai Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK), ai Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), ministrul Petrescu a agreat cu aceştia intensificarea acţiunilor de monetizare a trendului european în industria 4.0 şi de creştere a valorii adăugate şi a productivităţii în companiile din acest sector. La eveniment au participat peste 30 de companii, multe dintre ele venite special din Franţa pentru a prospecta şi a se dezvolta piaţa românească de profil. În cadrul întâlnirilor business to business, companiile, reprezentând mai multe domenii din industria auto, de la fabricarea de piese şi componente la soluţiile informatice, au avut oportunitatea, pe de o parte, de a prezenta noi produse şi tehnologii inovatoare pentru industria automobilelor din România, iar pe de altă parte de a se familiariza cu perspectivele pieţei auto româneşti, dar şi provocările importante în termeni de creştere a valorii adăugate şi de dezvoltare’, se arată în comunicatul ministerului.

În 2016, în România, s-a înregistrat o creştere cu 17,8% a vânzărilor de automobile noi, comparativ cu anul precedent, ceea ce înseamnă aproape 142.000 de vehicule noi vândute.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această achiziție face parte dintr-un plan de investiții de 15 milioane de euro......
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susţinut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare ...
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele liberalilor, susţine că votul dat în Senat pe legea integrităţii "a ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 – Pactul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă (PNADD)
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie, în condiţiile în care aproximativ 83,9 miliarde de ...