Acţiunile Amazon au trecut pentru prima dată pragul de 1.000 de dolari

Acţiunile companiei americane de comerţ online Amazon au depăşit marţi pragul psihologic de 1.000 de dolari la bursa de pe Wall Street, o premieră care demonstrează soliditatea sectorului e-commerce într-un moment în care distribuitorii tradiţionali se confruntă cu concurenţa venită din partea platformelor online, transmite AFP.
Economica.net - mar, 30 mai 2017, 17:16
Acţiunile Amazon au trecut pentru prima dată pragul de 1.000 de dolari

În jurul orei 13:45 GMT titlurile Amazon înregistrau o creştere de 0,43% până la 1.000,04 dolari pe acţiune ceea ce conferă grupului Amazon o capitalizare bursieră de 478,05 miliarde de dolari, dublu faţă de valoarea de piaţă a celui mai mare grup mondial de distribuţie Wal-Mart, evaluat la 236,4 miliarde de dolari.

Amazon se alătură astfel unui club foarte select, în condiţiile în care doar patru companii americane listate la bursă, printre care şi Berkshire Hathaway, au înregistrat vreodată o valoare a acţiunilor de peste 1.000 de dolari.

Analiştii de la firma de brokeraj Loup Ventures estimează că pe termen mediu acţiunile Amazon ar putea ajunge la 2.000 de dolari.

Acest succes la bursă este o dovadă a transformării grupului, care la început, în 1995, vinde doar cărţi online pentru ca în prezent să vândă electrocasnice, articole de băcănie şi oferă chiar şi servicii de streaming online.

Investitorii mizează pe o creştere rapidă, în următorii ani, a comerţului online, care în prezent reprezintă 8% din totalul achiziţiilor din SUA. Ori Amazon domină acest segment. În anul 2016 grupul lui Jeff Bezos a fost responsabil pentru 43% din cumpărăturile online din SUA, potrivit estimărilor firmei de cercetare Slice Intelligence. Această pondere ar urma să crească şi mai mult pentru că comerţul online are un potenţial solid de creştere, urmând să înregistreze un avansa de 8-12% în acest an, de trei ori mai puternic decât restul industriei de distribuţie.

Te-ar mai putea interesa și
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada doreşte o "alianţă unică" cu Uniunea Europeană, dar nu intenţionează să devină membră a acesteia, a declarat duminică premierul Mark Carney, după ce Wall Street Journal a relatat......
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Primele spații de servicii moderne de pe Autostrada A3 Transilvania se deschid azi, în zona Sânpaul, anunță secretarul ...
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La noi, s-a ajuns la aproape 3.500 de lei/MWh diseară
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La ...
Prețurile medii la energia electrică din piețele pentru ziua următoare din Europa au ajuns, în tranzacțiile de ieri ...
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Creșterea vârstei efective de pensionare este cea mai realistă pârghie care mai poate readuce spre sustenabilitate un ...