Noi clarificări la legea RCA: alt sistem Bonus-Malus, daune morale pe bază de tabel, decontarea directă este incertă

Deși noile tarife de referință au intrat în vigoare, iar legea RCA a fost promulgată, autoritățile implicate în această piață (Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Biroul Asigurătorilor Auto din România, și, mai nou, Ministerul Sănătății) lucrează intens la clarificarea noii legi RCA. În plus, reprezentanțiii BAAR vor realiza o procedură care să arate cum vor fi redistribuiți șoferii cu grad mare de risc. În paralel Ministerul Sănătății și ASF lucrează la un ordin comun pentru stabilirea tabelară a cuantumului daunelor morale.
Gabriela Ţinteanu - J, 08 iun. 2017, 21:03
Noi clarificări la legea RCA: alt sistem Bonus-Malus, daune morale pe bază de tabel, decontarea directă este incertă

Normele metodologice privind funcționarea legii RCA vor trebui să fie gata în timp de 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial. După cum a declarat Mădălin Roșu, președinte BAAR, părțile implicate în proces vor constitui grupuri de lucru care vor clarifica lucrurile menționate în lege. Printre clarificările pe care le vor aduce normele metodologice sunt cele legate de noul sistem bonus/malus, „prin creșterea numărului de malus pentru a favoriza clienții cu un bun comportament în trafic”, după cum a precizat Roșu. Acesta a precizat că vor fi luate în calculul primei informații privind istoricul șoferului prin accesarea bazelor de date ale societăților de asigurare și ale celor din structurile specializate aparținând Ministerului de Interne, dar și utilizarea unor tehnologii de tip telematics.

Un alt capitol care va fi clarificat de normele metodologice este felul în care se va realiza decontarea direct. „Asigurătorii pot crea produse noi, personalizate pe nevoile clienților, fapt ce ar putea conduce la o creștere a pieței asigurărilor facultative”, precizează Mădălin Roșu.

Totodată, Ministerul Sănătății lucrează la un ordin comun cu ASF prin care se va publica tabelul pentru despăgubirea daunelor morale ca urmare a accidentelor auto. Potrivit legii, valoarea punctului de traumă este stabilită prin lege la două salarii minime pe economie, iar valoarea maximă stabilită la 200 de puncte de traumă. Ordinul tabelar la care lucrează Ministerul Sănătății și ASF va stabili valori orientative pentru diverse traume suferite de victimă.

De asemenea, BAAR va realiza o procedură, care va trebui să stabilească felul în care șoferii cu riscuri prea mari vor fi redistribuiți la alți asigurători, după ce piața a oferit tarife mult mai mari decât cele de referință stabilite de ASF. Potrivit declarațiilor lui Mădălin Roșu, redistribuirea nu se va realiza doar în funcție de cota de piață a asigurătorilor, ci și de riscurile pe care le au aceștia, numărul de asigurați, etc. În plus, în această perioadă BAAR va prelua parte din baza de date CEDAM care va trebui să includă și rezervele de daună pentru a calcula corect și severitatea daunelor și prima de risc.

Totuși reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare din România au arătat că fracționarea poliței de asigurare în perioade de până la o lună nu doar că ne poziționează printre țările cu practică unică de acest gen în Europa, dar chiar favorizează frauda în asigurări. În completarea celor declarate au prezentat statistici care arată că frecvența daunelor în cazul polițelor încheiate pe o lună este de 14%, în timp ce polițele pe 6 sau 12 luni prezintă o frecvență a daunei de 6%. O altă critică adusă noii legi RCA se leagă de faptul că formulări din lege permit service-urilor să crească artificial costurile de reparații.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există – date luni, 13 aprilie 2026
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există ...
Traficul auto este foarte aglomerat, luni, în jurul orelor 13:00, iar circulaţia se desfăşoară îngreunat pe DN 1, pe direcţia Braşov - Bucureşti, începând cu localitatea Predeal, a......
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în Orientul Mijlociu
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în ...
China a cerut luni restabilirea unei navigaţii "fără obstacole" în Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore înainte de blocarea ...
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” pentru redeschiderea culoarului
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” ...
Franţa şi Regatul Unit vor organiza "în zilele următoare o conferinţă cu ţările dispuse să contribuie" la o "misiune ...
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Prețul mediu pentru un apartament în marile orașe din România a trecut în luna martie pentru prima oară pragul de 2.000 ...