Sancţiunea aplicată de Consiliul Concurenţei companiei Energy Holding, confirmată de Curtea de Apel

Consiliul Concurenţei a câştigat la Curtea de Apel Bucureşti procesul intentat de Energy Holding SRL pentru anularea deciziei prin care compania a fost sancţionată, alături de Hidroelectrica şi alţi parteneri contractuali ai acesteia, instanţa menţinând amenda în valoare de 12,36 milioane lei (circa 2,8 milioane de euro).
Economica.net - lun, 12 iun. 2017, 19:13
Sancţiunea aplicată de Consiliul Concurenţei companiei Energy Holding, confirmată de Curtea de Apel

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, informează autoritatea de concurenţă printr-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

Acesta este cel de-al doilea proces finalizat din cele şapte aflate pe rolul instanţelor în urma sancţionării companiei Hidroelectrica şi a zece dintre partenerii contractuali cu aproximativ 37 de milioane de euro pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa producerii şi comercializării de energie electrică.

În cadrul investigaţiei privind contractele pe termen lung încheiate între Hidroelectrica şi unii furnizori de energie electrică şi consumatori eligibili pe piaţa angro de energie electrică, autoritatea de concurenţă a constatat că aceste contracte au avut ca efect blocarea pieţei pentru alţi furnizori şi producători de energie electrică şi consumatori eligibili.

Alături de Hidroelectrica au mai fost sancţionate companiile: Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, Alro, Electrocarbon, Electromagnetica, Elsid, Energy Financing Team (Elveţia), Energy Holding, Luxten Lighting Company, Menarom – PEC.

Hidroelectrica, Elsid şi Electrocarbon au recunoscut săvârşirea faptelor anticoncurenţiale.

Te-ar mai putea interesa și
De la Ormuz la Wall Street: turbulențele din sectorul petrolier pun la încercare reziliența companiilor
De la Ormuz la Wall Street: turbulențele din sectorul petrolier pun la încercare reziliența companiilor
Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și, în special, perturbarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, consolidează rolul energiei ca principal factor macroeconomic determinant......
Luxul suferă din cauza războiului din Orientul Mijlociu
Luxul suferă din cauza războiului din Orientul Mijlociu
Magazinele duty-free care vând parfumuri şi băuturi spirtoase scumpe resimt consecinţele conflictului din Orientul Mijlociu, ...
Bani falşi în cantităţi enorme. Alertă în Bulgaria, înainte de alegerile din 19 aprilie 2026
Bani falşi în cantităţi enorme. Alertă în Bulgaria, înainte de alegerile din 19 aprilie 2026
Bulgaria - Guvernul interimar bulgar a avertizat miercuri că are cunoştinţă de existenţa unei cantităţi enorme de ...
Mihaela Neagu: Antreprenorii din agricultură răspund pozitiv invitației la AgriXpo Brașov
Mihaela Neagu: Antreprenorii din agricultură răspund pozitiv invitației la AgriXpo Brașov
Brașov, România – Lansarea AgriXpo Brașov 2026 a fost urmată de un interes imediat din partea mediului de afaceri agricol, ...