Bernanke: Rezerva Federală va proteja SUA de criza din Europa

Criza financiară din Europa pune încă în pericol redresarea din Statele Unite, iar Rezerva Federală (Fed) americană va face tot posibilul pentru a proteja economia, a declarat preşedintele instituţiei, Ben Bernanke, transmite Reuters.
Economica.net - J, 02 feb. 2012, 16:17

Bernanke a afirmat în Congres că există semne că unele dintre incertitudinile care afectează investiţiile americane, inclusiv problemele din sectorul bancar european, se atenuează.

 

Şeful Fed a avertizat însă că este mult prea devreme de spus că Statele Unite nu vor fi afectate de criza europeană.

 

„Există încă riscuri ca evoluţiile din Europa sau alte regiuni să fie nefavorabile şi să înrăutăţească perspectivele economice din SUA”, a spus Bernanke.

 

El a arătat că autorităţile americane sunt în contact permanent cu cele europene şi vor continua să urmărească atent situaţia şi să ia toate măsurile posibile pentru a proteja sistemul financiar şi economia.

 

Rezerva Federală a anunţat săptămâna trecută că va menţine dobânda de politică monetară aproape de nivelul zero până cel puţin la sfârşitul lui 2014, iar Bernanke a avut şi atunci un ton precaut în privinţa perspectivelor economiei SUA.

 

După ce a redus dobânda cheie aproape de zero la sfârşitul lui 2008, Fed a cumpărat obligaţiuni de 2.300 de miliarde de dolari pentru susţinerea economiei prin suplimentarea lichidităţilor.

 

Mulţi analişti anticipează că Fed va continua să îşi extindă portofoliul de obligaţiuni în lunile care vor urma, printr-o nouă serie de achiziţii.

Te-ar mai putea interesa și
România a primit scrisoare „ultimatum” de la Comisia Europeană – Probleme cu noile norme pentru organizarea pieţei de energie electrică
România a primit scrisoare „ultimatum” de la Comisia Europeană – Probleme cu noile norme pentru organizarea ...
Comisia Europeană a anunţat vineri că a decis să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere României şi altor 17......
Avem norme la 19 ani de la intrarea în vigoare a legii medicinei alternative care nu mai răspunde realităţilor actuale
Avem norme la 19 ani de la intrarea în vigoare a legii medicinei alternative care nu mai răspunde realităţilor actuale
Ministerul Sănătății a finalizat proiectul de ordin pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007 ...
Ai Volkswagen sau Audi? Gigantul auto recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, peste 900.000 vândute în Germania. Vezi lista modelelor şi anul de fabricaţie
Ai Volkswagen sau Audi? Gigantul auto recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, peste 900.000 vândute în Germania. ...
Constructorul auto german Volkswagen va rechema la service peste 2,8 milioane de vehicule mărcile VW şi Audi vândute la ...
DHL Express anunță scumpirea tarifelor în România
DHL Express anunță scumpirea tarifelor în România
DHL Express, liderul global al pieței de servicii de curierat internațional a anunțat vineri modificarea anuală a tarifelor, ...