Mariana Gheorghe, OMV Petrom: Străinii ne văd mult mai bine decât ne vedem noi

Dezbaterea publică este concentrată de multe ori doar pe partea negativă iar această atitudine nu este constructivă, astfel încât ceea ce ce ne trebuie este să ne construim pas cu pas încrederea, a declarat, joi, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, la o conferinţă de presă.
Economica.net - J, 15 iun. 2017, 11:45
Mariana Gheorghe, OMV Petrom: Străinii ne văd mult mai bine decât ne vedem noi

‘Atunci când vedem lucrurile în fiecare zi nu le realizăm progresul aşa de bine ca străinii care vin să ne viziteze. De câte ori nu aţi constatat că străinii ne văd mult mai bine decât ne vedem noi? E firesc, e uman, dar cred că atunci când ne uităm la un lucru sau la ţară trebuie să ne dăm un pas în spate, să ne uităm de la o distanţă mai mare decât la modul îngust în care ne uităm în fiecare zi la noi. Din păcate, am sentimentul că de multe ori în dezbaterea publică ne uităm doar la partea negativă. Am avut, după ce m-am întors, multe discuţii cu media. Din tot ceea ce se spune sau se face se atrage atenţia asupra lucrurilor care nu s-au făcut. Cred că trebuie să ne concentrăm asupra lucrurilor care s-au făcut. Am devenit opacă la ştiri precum cele potrivit cărora România este ultimul loc pe nu ştiu care….Nu cred că mă ajută. Competiţia cu această negativitate nu este constructivă. Trebuie să ne uităm la ce putem să facem, nu la cât de rău suntem şi că nu mai avem nicio şansă’, a spus Mariana Gheorghe.

Acesta a menţionat că România va deveni altceva în momentul în care lasă trecutul şi se va uităm la ceea ce nu am făcut doar ca să ştie ce mai are de realizat.

‘Ceea ce ne trebuie este să ne construim pas cu pas încrederea şi atunci în următorii cinci ani coagularea acestor elemente care s-au făcut pot să arate o Românie diferită. Bineînţeles, depinde de mulţi factori’, a afirmat Mariana Gheorghe, precizând că utilizează termenul ‘diferită’ în sens pozitiv.

Te-ar mai putea interesa și
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma finalizării demersurilor de identificare a victimelor incendiului produs la data de 21 august, în oraşul Thusis din Elveţia, autorităţile......
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare ...
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...