Bosch investeşte un miliard de euro în producerea de semiconductori pentru vehicule autonome şi locuinţe inteligente

Cel mai mare furnizor de piese auto din lume, Robert Bosch GmbH, va construi în Dresda, Germania, o fabrică de semiconductori de un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari), cea mai mare investiţie din istoria companiei, care se aşteaptă la majorarea cererii pentru componentele folosite la maşinile fără şofer, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 19 iun. 2017, 14:34
Bosch investeşte un miliard de euro în producerea de semiconductori pentru vehicule autonome şi locuinţe inteligente

Fabrica va începe în 2021 producţia de chipuri necesare vehiculelor autonome, locuinţelor inteligente şi infrastructurii conectate la Internet din oraşe, a anunţat luni compania germană. După finalizarea construcţiei, în 2019, unitatea va avea 700 de angajaţi.

”Extinderea capacităţii noastre de producţie ne va ajutat să ne îmbunătăţim competitivitatea. Folosirea semiconductorilor este în urcare, pe fondul creşterii conectivităţii şi automatizării”, a afirmat directorul general Volkmar Denner.

Bosch produce de peste patru decenii cipuri pentru o gamă largă de produse, inclusiv smartphone-uri. Anul trecut, fiecare maşină vândută la nivel global a conţinut în medie nouă chipuri făcute de Bosch, a anunţat compania.

Companiile germane Daimler şi Bosch au format recent o alianţă pentru a dezvolta maşini fără şofer, obiectivul principal fiind accelerarea producţiei de ‘robo-taxiuri’.

Grupul auto Daimler AG, producătorul maşinilor Mercedes-Benz, şi furnizorul de piese auto Bosch vor combina expertiza lor în domeniul producerii maşinilor, a senzorilor şi a softului astfel încât oamenii dintr-o anumită parte a oraşului să poată face comandă prin intermediul telefoanelor lor mobile inteligente pentru a folosi în comun o maşină. Maşina fără şofer va veni la aceştia şi îi va duce unde au nevoie.

Sistemul va permite oamenilor să-şi folosească mai bine timpul petrecut în maşini şi vine în sprijinul celor care nu au permis de conducere, au anunţat cele două companii germane, fără a preciza valoarea tranzacţiei.

Bosch şi Daimler au o prezenţă importantă pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, a anunţat marţi Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze......
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...
FIFA organizează licitație după terminarea Campionatului Mondial de Fotbal. Casa Christie’s va scoate la vânzare mai multe obiecte folosite în timpul evenimentului
FIFA organizează licitație după terminarea Campionatului Mondial de Fotbal. Casa Christie’s va scoate la vânzare ...
Casa Christie's a anunţat marţi o licitaţie de obiecte utilizate în timpul Cupei Mondiale de fotbal 2026, inclusiv o ...
Patria Bank răscumpără titluri în valoare 7 milioane de lei de la acționarii care s-au opus fuziunii cu Banca Carpatica, după ce a obținut acordul BNR. În ce condiții va face plățile
Patria Bank răscumpără titluri în valoare 7 milioane de lei de la acționarii care s-au opus fuziunii cu Banca Carpatica, ...
Patria Bank a transmis astăzi Bursei de Valori București informații noi cu privire la acțiunea de răscumpărare parțială ...