Piaţa de retail va creşte cu 10% în România în acest an – studiu GfK

Piaţa de retail va avea o creştere de 10% în acest an, cu mult peste media de 1,5% a ţărilor din Uniunea Europeană, se arată într-un studiu efectuat de GfK.
Economica.net - mar, 20 iun. 2017, 10:30
Piaţa de retail va creşte cu 10% în România în acest an - studiu GfK

GfK a derulat un studiu – analiză a scenei de retail european, cuprinzând cele mai recente evoluţii şi prognoze pentru 2017. Indicatorii de piaţă evaluaţi de GfK pentru un total de 32 de ţări europene analizate sunt: puterea de cumpărare, ponderea cheltuielilor populaţiei în retail din cheltuielile totale, inflaţia, profitabilitatea spaţiilor comerciale.

În ceea ce priveşte puterea de cumpărare în 2016, cea mai mare creştere a fost înregistrată în Europa Centrală şi de Est.

Reducerea şomajului şi o uşoară creştere a veniturilor au avut un impact favorabil în multe domenii. În 2016, consumatorii din UE au avut un venit mediu de 16,153 de euro de persoană pentru consum, chirie, economii şi contribuţii pentru pensii, o putere de cumpărare nominală mai mare cu 0,7% faţă de anul anterior. Este important de remarcat faptul că diferenţele de curs valutar au o influenţă negativă, în special prin devalorizarea lirei sterline britanice.

Chiar dacă în creştere, puterea de cumpărare în România este printre cele mai mici din Europa. Situaţia este asemănătoare celei din Ucraina, Bulgaria, Serbia, Bosnia – Herţegovina, Macedonia, Albania şi, parţial, Turcia. Regiunile ţării unde puterea de cumpărare înregistrează un mic salt faţă de restul ţării sunt: Bucureşti şi judeţele Cluj, Timiş, Arad, Alba, Sibiu, Braşov, Prahova, Argeş.

Pentru acest an, compania de consultanţă estimează o creştere de 1,5% a afacerilor în retail în ţările UE. Dacă excludem Marea Britanie, cifra ajunge la peste 2%.

Ţările campioane de anul trecut sunt în prim-plan şi în 2017. În special România (aproape 10%) şi Ungaria (în jur de 6%) au rate de creştere dinamice. GfK estimează o creştere între 4 si 5,5% pentru Croaţia, Bulgaria şi ţările baltice, iar în Polonia puţin peste 5%, datorită aprecierii zlotului polonez, precum şi creşterii veniturilor şi a preţurilor. După un declin de doi ani, retailerii din Grecia pot respira uşuraţi datorită unei creşteri de un procent prognozat pentru 2017.

În ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor populaţiei în retail din cheltuielile totale, creşterea puterii de cumpărare se reflectă doar parţial, se mai arată în studiu.

Tendinţa de declin a ponderii cheltuielilor populaţiei Europei în retail a continuat şi în 2016. Cifrele arată că această cotă este de 31% în 2016 faţă de 31,4% anul precedent. Europenii investesc o pondere din ce în ce mai mare din venitul lor în sănătate, gastronomie şi întreţinere.

Ca şi anul anterior, cele mai mari rate de profitabilitate au venit din Luxemburg, Elveţia şi Norvegia, iar cele mai mici din Ucraina – care înregistrează doar 27% din profitabilitatea Luxemburgului. În România, spaţiul comercial aferent unui locuitor se află încă sub media europeană, la 0,7 metri, şi cu o profitabilitate de sub 2500 euro/metru.

‘Europa navighează în prezent în ape tulburi. Coeziunea Uniunii Europene a fost pusă la încercare de mai multe ori în 2016. Alături de problemele recurente – criza refugiaţilor şi terorismul – noile provocări au fost reprezentate de Brexit, de creşterea tendinţelor naţionaliste în aproape toate statele membre şi de tensiunile politice din Turcia. În ciuda acestor evoluţii, economia europeană s-a dovedit robustă. Consumul privat în Europa reprezintă un stimul important pentru dezvoltarea economică. Retailul a profitat, chiar dacă ratele de creştere actuale au fluctuat substanţial între statele europene analizate’, a declarat Antje Hille, expert retail în cadrul GfK, citat în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră securitate
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră ...
Ucraina trebuie să fie capabilă să negocieze pacea dintr-o poziţie de forţă, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, luni, după participarea la reuniunea Coaliţiei de Voinţă de la Paris....
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria ...
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde lei la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar, cu 51% mai mare decât în urmă cu un an – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: 2,3 miliarde ...
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Retailerul de echipamente sportive Hervis Sports and Fashion a primit o infuzie de capital de 12 milioane de euro de la compania-mamă ...