Ford nu va mai produce modelul Focus în SUA, urmând să-l importe din China şi din Europa

Ford Motor anulează controversatul plan de a produce modelul Focus în Mexic şi de a economisi, astfel, un miliard de dolari renunţând complet la fabricarea acestui model în SUA, pentru a-l importa din China anul viitor, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - mar, 20 iun. 2017, 14:40
Ford nu va mai produce modelul Focus în SUA, urmând să-l importe din China şi din Europa

După ce iniţial va importa noul model Focus din China, Ford ar putea ulterior să importe aceste vehicule din Europa, a anunţat marţi grupul auto american.

Din semestrul doi al anului viitor, Ford va începe producerea în China a următoarei generaţii a modelului Focus pentru America de Nord, iar anul acesta va renunţa la fabricarea acestui model la una din fabricile sale din Michigan, SUA.

Economiile de un miliard de dolari vor veni în urma anulării planului de a asambla modelul Focus în Mexic şi a deciziei din ianuarie de a renunţa la planificata investiţie de 1,6 miliarde de dolari într-o fabrică din Mexic.

Producătorii auto americani nu reuşesc de câteva decenii să obţină profit din vânzarea automobilelor de dimensiuni mici. Mutarea liniei de asamblare în Mexic ar fi redus costurile Ford, deşi unele modele sunt complexe.

‘Am făcut multe studii iar consumatorilor le pasă mai mult de calitate şi de valoare decât de ţara în care se fabrică produsul. De exemplu, iPhone-urile sunt produse în China, şi oamenii nu vorbesc despre asta’, a afirmat Joe Hinrichs, preşedinte Ford pentru operaţiuni globale.

De asemenea, Ford va investi 900 de milioane de dolari la fabrica de camioane din Kentucky, unde va produce SUV-urile Expedition şi Lincoln Navigator, păstrând 1.000 de locuri de muncă.

La uzina din Michigan unde se face acum Focus va fi produsă camioneta Ranger în 2018 şi SUV-ul Bronco în 2020.

Locurile de muncă din SUA nu vor fi afectate, a anunţat Ford, adăugând că are mai mulţi angajaţi plătiţi cu tarif orar şi produce mai multe vehicule în Statele Unite decât orice alt producător auto.

Noul Focus pentru America de Nord va fi produs la uzina Chongqing din China.

Rivala Ford, General Motors, exportă modelele Buick şi Cadillac din China către SUA,

Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford este prezent şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada doreşte o "alianţă unică" cu Uniunea Europeană, dar nu intenţionează să devină membră a acesteia, a declarat duminică premierul Mark Carney, după ce Wall Street Journal a relatat......
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Primele spații de servicii moderne de pe Autostrada A3 Transilvania se deschid azi, în zona Sânpaul, anunță secretarul ...
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La noi, s-a ajuns la aproape 3.500 de lei/MWh diseară
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La ...
Prețurile medii la energia electrică din piețele pentru ziua următoare din Europa au ajuns, în tranzacțiile de ieri ...
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Creșterea vârstei efective de pensionare este cea mai realistă pârghie care mai poate readuce spre sustenabilitate un ...