Veste bună pentru corporatişti: Staţiile de metrou Pipera şi Aurel Vlaicu vor fi închise doar o zi lucrătoare

Perioada lucrărilor de modernizare a sistemelor de control – acces va fi redusă substanțial pentru stațiile de metrou cu un singur acces. Astfel, stațiile de metrou Pipera și Aurel Vlaicu vor fi închise doar trei zile, din care doar o zi lucrătoare, iar celelalte stații cu un singur acces vor fi închise doar patru zile, față de şapte zile anunțate inițial.
Economica.net - J, 22 iun. 2017, 13:04
Veste bună pentru corporatişti: Staţiile de metrou Pipera şi Aurel Vlaicu vor fi închise doar o zi lucrătoare

Lucrările se vor desfășura astfel încât traficul de călători înregistrat în zilele lucrătoare să fie cât mai puțin afectat.

Ca urmare a solicitărilor Metrorex, a ședințelor operative, dar și a vizitelor efectuate în șantier, constructorul a reorganizat activitatea și a crescut mobilizarea în stațiile cu un singur acces.

Noul grafic de execuție:

  • Pipera 15 iulie  – 17 iulie 2017 (inclusiv);
  • Aurel Vlaicu 29 iulie  – 1 august 2017 (inclusiv);
  • Constantin Brâncoveanu 22 iulie – 25 iulie 2017 (inclusiv);
  • Tineretului 2 septembrie  – 5 septembrie (inclusiv);
  • Apărătorii Patriei 2 septembrie – 5 septembrie (inclusiv);
  • Dimitrie Leonida 9 septembrie – 12 septembrie (inclusiv);
  • Costin Georgian 9 septembrie  – 12 septembrie (inclusiv);
  • Pantelimon 16 septembrie – 19 septembrie (inclusiv);
  • Berceni 16 septembrie – 19 septembrie (inclusiv).

 „Încă de la începutul proiectului am pus în vedere Constructorului ca perioada de execuție a lucrărilor, în stațiile cu un singur acces, dar în special în cele două stații Pipera și Aurel Vlaicu, să fie minimă. Există un proces tehnologic de la care nu ne putem abate însă, am încercat să creștem mobilizarea și în același timp, am decis să deschidem căile de acces călătorilor în perioada testelor.

Aceasta este unica variantă pe care procesul tehnologic ne-o permite pentru deschiderea  stațiilor, mai devreme decât am transmis inițial, pentru a veni în întâmpinarea călătorilor noștri și a le oferi soluția optimă de transport cu metroul în aceste circumstanțe”, a subliniat Marin Aldea, Directorul General Metrorex.

Reamintim că Metrorex a informat autoritățile locale și RATB cu privire la desfășurarea proiectului de modernizare, precum și a modificărilor apărute în graficul de execuție, și a solicitat sprijin pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului în comun de suprafață, pentru perioadele în care se vor desfășura lucrări în stațiile cu un singur acces.

Te-ar mai putea interesa și
A patra locomotivă electrică modernizată la Brașov prin PNRR, gata să revină pe șine
A patra locomotivă electrică modernizată la Brașov prin PNRR, gata să revină pe șine
A patra locomotivă electrică modernizată la Brașov prin PNRR este gata de predare către CFR Călători, informează luni Societatea de Reparații Locomotive SCRL....
FOTO Ramele Alstom 10 și 11 produse pentru România au fost recepționate preliminar – ARF
FOTO Ramele Alstom 10 și 11 produse pentru România au fost recepționate preliminar – ARF
Luni, 22 decembrie 2025, o echipa de proiect - formată din reprezentați ai Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) ...
AFM a aprobat dosare de finanțare de peste 1 miliard de lei în cadrul Programelor Fabrici de reciclare, Iluminat Public şi Apă Canal
AFM a aprobat dosare de finanțare de peste 1 miliard de lei în cadrul Programelor Fabrici de reciclare, Iluminat Public ...
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, luni, noi dosare de finanţare în cadrul Programelor Fabrici de reciclare, ...
Valoarea tranzacțiilor de pe piața de capital românească a ajuns la 31,23 de miliarde de lei în primle nouă luni din 2025 – raport ASF
Valoarea tranzacțiilor de pe piața de capital românească a ajuns la 31,23 de miliarde de lei în primle nouă luni din ...
Valoarea totală tranzacţionată pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi pe Sistemul Multilateral ...