AFM: 391 de dosare acceptate în Rabla şi Rabla Plus. 247 de dosare au fost aprobate pentru Casa Verde

Un număr de 391 de dosare au fost acceptate, până în prezent, în cadrul programelor 'Rabla' şi 'Rabla Plus', în timp ce în programul 'Casa Verde' au fost avizate 247 de dosare, arată datele Administraţiei pentru Fondul de Mediu (AFM).
Economica.net - J, 22 iun. 2017, 14:54
AFM: 391 de dosare acceptate în Rabla şi Rabla Plus. 247 de dosare au fost aprobate pentru Casa Verde

Conform datelor citate, de la debutul ediţiei din acest an al celor două programe ‘Rabla’, pentru varianta ‘Rabla Clasic’ au fost acceptate 353 de dosare pentru 1.177 autovehicule, în timp ce 54 de dosare au fost respinse.

În acelaşi timp, în cazul programului ‘Rabla Plus’ au fost acceptate 38 de dosare pentru 118 autovehicule, dintre care cinci electrice hibride şi 113 electrice 100%, iar alte cinci dosare au fost declarate respinse.

Pe de altă parte, AFM menţionează că, în cadrul Programului ‘Casa Verde’, au fost aprobate 247 de dosare aferente judeţelor Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău şi Caraş-Severin.

Listele cu persoanele juridice aprobate şi respinse în cadrul Programelor ‘Rabla’ şi ‘Rabla Plus’, precum şi o listă cu persoanele fizice acceptate în cadrul Programului ‘Casa Verde’ au fost publicate pe site-ul AFM.

Persoanele juridice care au fost acceptate în programe se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto care au fost validaţi în programele de înnoire a parcului auto naţional. Totodată, persoanele juridice care au fost respinse au posibilitatea să depună contestaţii până la data de 29 iunie 2017, inclusiv.

Nu în ultimul rând, solicitanţii respinşi pot depune un nou dosar, la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, până la data de 29 septembrie 2017.

Ministerul Mediului a anunţat că, începând cu data de 18 mai 2017, persoanele fizice şi cele juridice pot accesa Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional – ‘Rabla Clasic’ şi ‘Rabla Plus’.

Bugetul alocat pentru acest an în cazul programului ‘Rabla Clasic’ se situează la 180 de milioane de lei, iar cel pentru ‘Rabla Plus’ la 45 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...