Valoarea fuziunilor şi achiziţiilor din România s-a dublat în al doilea trimestru al anului. Care au fost cele mai mari tranzacţii

Piața de fuziuni și achiziții din România s-a ridicat la 889 milioane euro în al doilea trimestru al anului, conform surselor publice, mai mult decât dublu față de trimestrul precedent, potrivit unei analize realizate de Deloitte România, se arată într-un studiu al Deloitte.
Economica.net - J, 13 iul. 2017, 09:11
Valoarea fuziunilor şi achiziţiilor din România s-a dublat în al doilea trimestru al anului. Care au fost cele mai mari tranzacţii

Numărul de tranzacții relevante a fost de 19. Comparativ cu trimestrul al doilea al anului trecut, anul acesta a avut loc o tranzacție în plus, dar valoarea a crescut de trei ori, spun cei de la Deloitte.

„Am asistat la un trimestru foarte bun în piața de fuziuni și achiziții din România, în linie cu așteptările, determinat de contextul macroeconomic favorabil și de rezultatele solide înregistrate de companiile românești. Vedem efervescență în multe sectoare de activitate, în principal în servicii financiare, retail si bunuri de larg consum, sănătate, industrial. În continuare ne așteptăm ca în piața de M&A, activitatea să se mențină într-un ritm susținut și în perioada următoare”, a spus Ioana Filipescu, partener consultanță în fuziuni și achiziții Deloitte România, în comunicat.

Valoarea medie a unei tranzacțiii în acest trimestru a fost de 68 milioane EUR, datorită impactului deosebit de mare al celor trei tranzacții din top. În urma analizei tranzacțiilor a căror valoare nu a fost dezvăluită sau estimată public, estimarea Deloitte cu privire la piața totală de M&A în trimestrul II 2017 se situează în intervalul 950 milioane – 1 miliard euro.

Cele mai mari tranzacţii din trimestrul doi

Cea mai mare tranzacție a trimestrului, care a influențat semnificativ datele, dar nu a atins dimensiunea necesară pentru a fi clasificată ca megatranzacție, a fost tranzacția de 401 milioane euro prin care Enel a achiziționat pachete de câte 13,6% în E-Distributie Muntenia și Enel Energie Muntenia, în urma finalizării arbitrajului internațional privind privatizarea Electrica Muntenia Sud.

A doua tranzacție ca importanță a fost anunțul achiziției clădirilor de birouri AFI Park de către Dedeman, cu o valoare totală estimată de 164 milioane euro. Topul tranzacțiilor este încheiat de vânzarea a 50% din proprietățile Iulius Holding către Atterbury Romania. Potrivit estimărilor Deloitte, valoarea acestei tranzacții este în jurul a 150 milioane de euro, pe baza valorii estimate a activelor de 300 milioane euro.

Cumulat, în prima jumătate a anului, piața de M&A din România a atins valoarea de 1,28 miliarde EUR, nivel dublu comparativ cu primul semestru din 2016. În acest an au fost anunțate 49 de tranzacții față de 38 în primele șase luni din 2016.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi din segmentul afluent, a declarat marţi, pentru Agerpres, Antoaneta......
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...