S-a prăbuşit rambleul unei autostrăzi care trebuia finalizată anul acesta. Compania de Drumuri face verificări FOTO

Un rambleu de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj - Deva a luat-o la vale joi dimineaţa. Compania de Drumuri a trimis o echipă pentru a verifica ce s-a întamplat pe porţiunea de şosea care trebuia inaugurată anul acesta.
Economica.net - vin, 14 iul. 2017, 09:38
S-a prăbuşit rambleul unei autostrăzi care trebuia finalizată anul acesta. Compania de Drumuri face verificări FOTO

Rambleul de 70 de metri lungime şi 11 metri lăţime a căzut joi dimineaţa, iar în prezent constructorul s-a mobilizat pentru a remedia deteriorarea (foto jos), au apus pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit acestora, o echipă a CNAIR s-a deplasat pe teren pentru a verifica din ce cauză a căzut rambleul autostrăzii.

Lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva este una dintre cele mai avansate secţiuni aflate în construcţie, fiind realizată în proporţie de aproape 80%, şi era programat pentru deschidere anul acesta.

Având în vedere deteriorarea constatată recent, surse din domeniu apreciază că acest lot ar putea să nu mai fie inaugurat în 2017.

Contractul pentru construirea celor 21 de kilometri ai lotului 3 Lugoj – Deva a fost atribuit asocierii S.C. Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes SA pentru 579,93 milioane de lei.

Data de începere a lucrărilor a fost 27 noiembrie 2013 iar cea pentru finalizarea lor era, conform contractului, 27 mai 2016. Noul termen pentru terminarea lucrărilor, precizat pe site-ul CNAIR, este luna august 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Fibula Air Travel, care semnase un parteneriat pentru vânzare de vacanțe în cafenelele 5 to go, a intrat în insolvență
Fibula Air Travel, care semnase un parteneriat pentru vânzare de vacanțe în cafenelele 5 to go, a intrat în insolvență
Fibula Air Travel a intrat în insolvență. Agenția de turism condusă de Muharrem Mavisu semnase un partenerit cu lanțul de cafenele 5 to go pentru vânzarea de pachete turistice. ...
Primele vaccinuri împotriva pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine au ajuns în România. Când începe campania de vaccinare și ce trebuie să facă crescătorii de animale
Primele vaccinuri împotriva pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine au ajuns în România. Când începe ...
O primă tranșă din cele 1,1 milioane de doze gratuite de vaccin împotriva Pestei Micilor Rumegătoare și a Variolei ...
Global Defense Logistic: Faptele complete din spatele unei industrii strategice și a unor informații prezentate fără context
Global Defense Logistic: Faptele complete din spatele unei industrii strategice și a unor informații prezentate fără ...
În contextul informațiilor apărute recent în spațiul public cu privire la activitatea Global Defense Logistic, considerăm ...
Ponderea investitorilor individuali români care dețin criptoactive a înregistrat o revenire în trimestrul al treilea – sondaj etoro
Ponderea investitorilor individuali români care dețin criptoactive a înregistrat o revenire în trimestrul al treilea ...
Românii manifestă un interes ridicat pentru criptoactive, aproape 15% din populația României deținând astfel de investiții, ...