Cu stângul în dreptul: constructorii nu pot începe lucrările pe 36 de kilometri din Autostrada Transilvania, deşi au primit ordin din 2016

Trei dintre constructorii Autostrăzii Transilvania încă nu au demarat lucrările, deşi au primit ordin pentru începerea lor de anul trecut. Ce îi împiedică să intre pe şantier? Lipsa Autorizaţiei de Construire.
Economica.net - J, 20 iul. 2017, 21:02
Cu stângul în dreptul: constructorii nu pot începe lucrările pe 36 de kilometri din Autostrada Transilvania, deşi au primit ordin din 2016

Scenariu de Cascadorii Râsului pe trei şantiere de autostrăzi din România. Deşi le-a dat ordin să treacă la treabă, tot statul este cel care le pune beţe în roate constructorilor.

Construcţia a 36 de kilometri din Autostrada Transilvania nu poate să înceapă din cauză că nu a fost emisă Autorizaţia de Construire, sarcină în responsabilitatea autorităţilor de la Transporturi. Acestea aruncă pisica în curtea celor de la Mediu, unde se întârzie cu obţinerea Acordului de Mediu necesar eliberării Autorizaţiei de Construire.

Conform datelor Companiei de Drumuri actualizate pe luna iulie, progresul lucrărilor este zero pe tronsonul Nădăşelu – Mihăieşti şi pe loturile 1 şi 3 din Ogra – Câmpia Turzii.

Contractul pentru construirea celor aproape 17 kilometri ai tronsonului Nădăşelu – Mihăieşti a fost semnat cu asocierea ICM SpA – Viaponte Rom SRL pe 26 mai 2016, fiind în valoare de 446,12 milioane de lei fără TVA. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 7 octombrie 2016 iar perioada de proiectare trebuia să se finalizeze în cursul lunii aprilie 2017.

De asemenea, au fost depuse documentele pentru revizuirea Acordului de Mediu necesar obţinerii Autorizaţiei de Construire, se mai spune pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, unde acest contract apare încă în perioada de proiectare.

Tot în perioada de proiectare apar şi contractele pentru loturile 1 şi 3 din autostrada Ogra – Câmpia Turzii. În aceste cazuri, întârzierile sunt şi mai mari, având în vedere că ordinul de începere a lucrărilor a fost emis încă din 4 mai 2016, iar perioada de proiectare a fost de doar patru luni.

Contractul pentru construirea celor 3,6 kilometri ai lotului 1, dintre Ogra şi Iernut, a fost atribuit asocierii Geiger Transilvania SRL – Wilhelm Geiger GmbH & Co.KG pentru suma de 55,78 milioane de lei fără TVA.

Şi în acest caz este menţionată ca problemă obţinerea cu întârziere a Acordului de Mediu, necesar obţinerii Autorizaţiei de Construire. Pe de altă parte, din informaţiile de pe site-ul Ministerului Transporturilor, rezultă că există Autorizaţie de Construire pentru primii trei kilometri ai acestui lot. De asemenea, un alt obstacol în construirea acestui lot este relocarea unei conducte Transgaz.

În cazul construirii celor 15 kilometri ai lotului 3, dintre Cheţani şi Câmpia Turzii, contractul a fost câştigat de către asocierea Straco Grup SRL – Specialist Consulting SRL – Total Road SRL, pentru suma 279,74 milioane de lei. Conform contractului, termenul de finalizare a lucrărilor era luna septembrie 2017. Având în vedere că acestea nici măcar nu au fost demarate, noul termen pentru finalizarea lor este luna iulie 2018, potrivit datelor CNAIR.

În prezent, din cei 415 kilometri ai Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş) se circulă doar pe 52 de kilometri, între Câmpia Turzii şi Gilău.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia neagă că ar exista o legătură directă între tranzacţia cu motorină a SUA şi poziţia Moscovei faţă de Ucraina
Rusia neagă că ar exista o legătură directă între tranzacţia cu motorină a SUA şi poziţia Moscovei faţă de Ucraina
Kremlinul a declarat marţi că nu vede nicio legătură directă între acordul privind exportul de motorină rusească către Statele Unite şi poziţia Moscovei în privinţa negocierilor de pace......
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, ...
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...