Firmele implicate în accidentul din Ungaria, verificate de Ministerul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a numit o comisie pentru a verifica dacă firmele implicate în accidentul din Ungaria soldat duminică cu 14 morţi au respectat prevederile privind autorizarea şi licenţierea, omologarea şi inspecţia tehnică a vehiculelor.
Economica.net - mar, 01 nov. 2011, 17:28

Controlul a început marţi şi se va încheia vineri, iar la final comisia îi va prezenta ministrului un raport şi propuneri de măsuri, potrivit Mediafax.

„Accidentul din Ungaria ne-a demonstrat o dată în plus că avem nevoie de un control mai bun asupra transportului rutier de persoane şi mărfuri. Tocmai de aceea MTI a promovat un act normativ, aprobat de Guvern, pentru înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. (…) Până la demararea activităţii acestei noi insituţii, pentru cazul particular al acestui tragic accident am dispus constituirea unei comisii comune cu reprezentanţi ai Corpului de control al ministrului, ai Autorităţii Rutiere Române şi ai Registrului Auto Român”, a declarat într-un comunicat Anca Boagiu.

Totodată, Boagiu a dispus ca ARR să verifice, în perioada 1-30 noiembrie, în trafic şi la sediul firmelor de transport rutier, respectarea perioadelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de odihnă ale şoferilor, precum şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii şi a stării tehnice a autovehiculelor.

În acelaşi interval, RAR va controla starea tehnică a autovehiculelor care transportă persoane, dar şi dacă au fost aduse modificări vehiculelor. RAR va identifica toate autovehiculele unde prin modificări constructive a fost schimbată categoria de omologare/folosinţă

Un număr de 14 persoane, între care trei copii, au murit duminică noapte după ce un microbuz înmatriculat în judeţul Argeş a fost lovit frontal de un camion în Ungaria, în apropiere de Szeged.

TIR-ul implicat în accident este deţinut de o firmă de transport din municipiul Arad.

Potrivit şefului ARR Argeş, Georgiu Gingăraş, microbuzul a fost modificat pentru a reduce capacitatea locurilor de la 18 la 15 , astfel încât vehiculul să fie încadrat la tipul opt plus unu locuri pentru a nu fi necesară licenţă de transport.

Te-ar mai putea interesa și
Spania va propune Uniunii Europene ridicarea sancțiunilor impuse președintelui interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez
Spania va propune Uniunii Europene ridicarea sancțiunilor impuse președintelui interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez
Madridul va cere Uniunii Europene să ridice sancţiunile impuse preşedintelui interimar a Venezuelei, Delcy Rodriguez, după adoptarea unei legi a amnistiei ce merge ''în direcţia bună'', a......
APIA a autorizat plata a 127 de milioane de lei în contul a trei intervenții aferente Campaniei 2025
APIA a autorizat plata a 127 de milioane de lei în contul a trei intervenții aferente Campaniei 2025
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării ...
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț: Danlin XXL rămâne câștigător. CNSC a respins contestațiile
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț: Danlin XXL rămâne câștigător. CNSC a respins contestațiile
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins, astăzi, 20 februarie 2026 cele trei contestații ...
Lege nouă pentru Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) – Numărul funcţiilor de conducere, diminuat la şapte (proiect)
Lege nouă pentru Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) – Numărul funcţiilor de conducere, diminuat la şapte ...
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a lansat, vineri, în consultare publică, proiectul de act normativ privind ...