O nouă defecţiune la Reactorul 2 de la Cernavodă. A fost deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional sâmbătă dimineaţa, din cauza reapariţiei unui tranzient în partea clasică a centralei, a anunţat SN Nuclearelectrica.
Economica.net - S, 22 iul. 2017, 10:22
O nouă defecţiune la Reactorul 2 de la Cernavodă. A fost deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional

‘SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa de 22 iulie 2017, din cauza reapariţiei unui tranzient în partea clasica a centralei. Unitatea 2 a fost reconectată la SEN în seara de 21 iulie 2017 după o deconectare automată cauzată tot de un tranzient în partea clasica a centralei în data de 20 iulie 2017. Specialiştii CNE Cernavodă investighează, cu sprijinul fabricantului acestuia, soft-ul care generează tranzientul pentru a elimina apariţia acestuia şi, implicit, deconectarea de la SEN’, se spune în comunicat.

Compania menţionează că deconectarea Unităţii 2 de la SEN se explica prin faptul ca reactoarele nucleare sunt programate, prin proiect, să se deconecteze automat chiar şi în cazul unui tranzient aferent unui soft din partea clasica a centralei. După identificarea cauzei şi remedierea situaţiei, Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi reconectată la SEN.

‘Apariţia unor tranzienţi la partea clasica a centralei nu implică niciun impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populaţiei şi mediului înconjurător, sistemele centralei funcţionând în conformitate cu proiectul, ceea ce explica deconectarea automata a reactorului de la SEN’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin al unui brand ce produce în Asia
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin ...
O simplă etichetă a contrazis discursul preşedintelui american. Donald Trump, un fervent susţinător al conceptului „Made in USA”, a fost fotografiat la un miting electoral purtând un costum......
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele ...
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...