Cât costă o cursă de taxi de la aeroport până în centrul oraşului în capitalele europene. Unde se află Bucureştiul în clasament

Capitala României se numără printre cele mai ieftine cinci oraşe din lume şi cel mai ieftin din Europa în ceea ce priveşte costul curselor cu taxiul, arată un studiu realizat de platforma Carspring.
Economica.net - S, 22 iul. 2017, 13:24
Cât costă o cursă de taxi de la aeroport până în centrul oraşului în capitalele europene. Unde se află Bucureştiul în clasament

O cursă de trei kilometri în Bucureşti costă în medie 1,31 euro, iar la polul opus aceeaşi cursă ajunge la 12,23 de euro în capitala Danemarcei.

În Bucureşti, o cursă medie de trei kilometri este de aproape zece ori mai ieftină decât în Copenhaga, oraşul european cu cel mai mare cost la taxi. Rezultatul studiului vine în contextul în care costul per kilometru în capitala României este de apoape şapte ori mai mic faţă de cel din Danemarca.

„Preţul pentru o cursă standard de trei kilometri a fost calculat luând în considerare costul de pornire, costul per kilometru şi costul pentru un minut de aşteptare”, se arată în studiul Carspring. Potrivit datelor Carspring, un turist străin care ajunge în Bucureşti va plăti în medie circa 14 euro (63 de lei) pe cursa de taxi de la aeroport până în centrul oraşului, în condiţiile în care costul per kilometru este de 0,31 euro. La nivelul UE, cel mai mic preţ al unei curse de la aeroport până în centrul oraşului este de 6,50 de euro în capitala Estoniei, unde un kilometru cu taxiul costă 0,50. Citeşte mai multe pe Mediafax.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Competiția pentru mărfurile din Asia se mută în Europa. Unde se poziționează România
Competiția pentru mărfurile din Asia se mută în Europa. Unde se poziționează România
Companiile europene și asiatice mută tot mai multe capacități de producție și depozitare în Europa Centrală și de Est, iar România este una dintre țările care beneficiază de acest......
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să ...
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...