Teva Pharmaceutical continuă concedierile

Teva Pharmaceutical Industries Ltd, cel mai mare producător de medicamente generice din lume, va concedia în următoarea lună o parte din cei 7.000 de angajaţi din Israel, ca parte a planului de schimbare a strategiei sale globale şi de îmbunătăţire a competitivităţii, transmite Reuters.
Economica.net - D, 23 iul. 2017, 12:03
Teva Pharmaceutical continuă concedierile

Teva, cea mai mare companie din Israel, nu a specificat câţi angajaţi vor fi concediaţi, dar surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că ar fi vorba de 350 de persoane, în special în sectorul producţiei.

În acest sector Teva are 4.000 de angajaţi în Israel. Compania farmaceutică a început deja consultările cu sindicatele de la două unităţi de producţie, una în oraşul Kfar Saba şi alta în sudul deşertului Negev.

‘Pe fondul realităţii complexe a afacerilor cu care se confruntă întreaga industrie farmaceutică, şi în special Teva, compania a implementat în ultimii an un plan de reorganizare la nivel global. O mare parte a fost finalizată în majoritatea ţărilor unde operează Teva’, se arată într-un comunicat al firmei israeliene.

Luna trecută, Teva Pharmaceutical a anunţat că va concedia în perioada următoare 500 de angajaţi de la fabrica din Ungaria.

Teva intenţionează ca până la sfârşitul lui 2018 să vândă sau să închidă fabrica sa din Godollo, lângă Budapesta, şi doreşte să ofere angajaţilor beneficii care să le permită să-şi găsească noi locuri de muncă, a anunţat grupul farmaceutic, prezent şi în România.

În prezent, Teva are peste 2.000 de angajaţi în Ungaria, la fabricile din Debreţin, Sajobabony şi la departamentul său de vânzări. Guvernul de la Budapesta îi va ajuta pe angajaţii concediaţi de Teva prin cursuri de recalificare, a anunţat Ministerul Economiei.

Recent, Teva Pharmaceutical a anunţat că se aşteaptă să înregistreze în acest an un profit de 4,90 – 5,30 dolari per titlu, la venituri de 23,8 – 24,5 miliarde de dolari.

Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un profit de 5,82 dolari per acţiune, la venituri de 25,32 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Ieftinire masivă a carburanților azi. Cu cât au scăzut dintr-o dată prețurile la benzină și motorină
Ieftinire masivă a carburanților azi. Cu cât au scăzut dintr-o dată prețurile la benzină și motorină
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a ieftinit masiv carburanții în această dimineață, cel mai probabil ca urmare a scăderii cotațiilor internaționale. La......
Încă un oraș din România restricționează jocurile de noroc
Încă un oraș din România restricționează jocurile de noroc
Jocurile de noroc vor fi interzise în municipiul Piteşti, cu excepţia spaţiilor găzduite de hotelurile acreditate de ...
SUA mulțumesc României pentru sprijinul dat operațiunilor din Iran: “Un partener adevărat”
SUA mulțumesc României pentru sprijinul dat operațiunilor din Iran: “Un partener adevărat”
Secretarul de stat american Marco Rubio a discutat, joi, cu ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, pentru a mulţumi României ...
Preţul petrolului din SUA a urcat joi cu 4%, după ce piaţa a realizat că Iranul controlează accesul prin Strâmtoarea Ormuz
Preţul petrolului din SUA a urcat joi cu 4%, după ce piaţa a realizat că Iranul controlează accesul prin Strâmtoarea ...
Preţurile petrolului au crescut joi, după ce piaţa a realizat că Iranul continuă să controleze accesul prin Strâmtoarea ...