Germania aprobă eventuale sancţiuni din partea UE împotriva Poloniei: „Independenţa justiţiei este în pericol”

Ministerul german de Justiţie, Heiko Maas, a declarat duminică faptul că este de acord cu eventuale sancţiuni din partea Uniunii Europene împotriva Poloniei, pe fondul proiectului de lege privind reformarea Curţii Supreme de la Varşovia, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.
Economica.net - D, 23 iul. 2017, 14:29
Germania aprobă eventuale sancţiuni din partea UE împotriva Poloniei:

„Independenţa justiţiei este în pericol în Polonia. Cineva care acordă atât de puţin respect statului de drept trebuie să accepte că se izolează din punct de vedere politic. UE nu poate să stea şi să urmească în mod inactiv. Statul de drept şi democraţia reprezintă fundamentul Uniunii Europene. Sunt de acord cu o analiză din partea Comisiei Europene privind sancţiuni specifice”, a spus Maas într-un interviu pentru cotidianul Bild.

Senatul polonez a adoptat, sâmbătă, proiectul de lege privind reformarea Curţii Supreme, despre care partidele din opoziţie şi Uniunea Europeană consideră că vor eroda independenţa sistemului judiciar şi vor submina democraţia.

Proiectul de lege a fost depus de partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) şi a fost adoptat joi şi de camera inferioară a Parlamentului. Pentru a deveni lege, documentul trebuie să fie promulgat de către preşedintele Andrzej Duda, care are la dispoziţie 21 de zile. Citește mai multe pe Mediafax.ro

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...