Firma care blochează Metroul de Drumul Taberei

Săpăturile la Metroul de Drumul Taberei au fost finalizate, iar până la jumătatea anului viitor vor fi gata şi finisajele, spune şeful Metrorex, Marin Aldea. Trenurile nu vor putea circula însă fără un sistem de semnalizare, iar licitaţia pentru acesta a fost suspendată din cauza contestaţiei unei firme.
Economica.net - S, 29 iul. 2017, 19:00
Firma care blochează Metroul de Drumul Taberei

După eşecul cu achiziţia trenurilor noi, Metrorex a anulat şi licitaţia pentru sistemul de semnalizare lansată în martie, pentru a lansa alta în luna mai, la un preţ cu 22 de milioane de lei mai mic.

Numai că şi noua licitaţie a fost suspendată începând cu 11 iulie 2017 (foto jos), după ce pe 30 iunie firma Thales Systems România SRL a depus contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Prin urmare, termenul estimat pentru depunerea ofertelor, de 20 iulie , a fost depăşit.

Firma contestatoare este parte a gigantului francez Thales, lider mondial în furnizarea de soluţii pentru sistemele de semnalizare şi siguranţă a traficului feroviar. Aceasta este implicată şi în proiecte ale CFR Infrastructură. Chiar anul acesta, în cadrul unei asocieri conduse de Astaldi, a câştigat un contract de 1,76 miliarde de lei pentru reabilitare a 36 de kilometri de cale ferată.

Reprezentanţii Thales Systems România nu au răspuns solicitării ECONOMICA.NET până la momentul publicării acestui articol.

Lucrările de excavație pe Magistrala 5, Râul Doamnei – Eroilor au fost finalizate săptămâna aceasta (vezi VIDEO aici). Cele două cârtiţe care au săpat tunelurile la Metroul de Drumul Taberei şi-au încheiat astfel misiunea începută cu peste patru ani în urmă.

Tronsonul 1 Drumul Taberei – Eroilor al Magistralei 5 va avea un depou şi zece staţii de metrou: Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Drumul Taberei 34, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor.

Obiectivul principal al proiectului este acela de a facilita legătura intre vestul și centrul oraşului, prin intermediul unei linii de transport cu metroul ce va avea o lungime construită de 6,87 km.

Valoarea totală a proiectului este de circa 3,12 miliarde de lei cu TVA. Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Linia de metrou ar urma să fie operaţională peste un an.

Structura staţiilor şi tunelurile de pe secţiunea Râul Doamnei – Eroilor din Magistrala 5 sunt realizate de către Asocierea Astaldi (Italia) – FCC Construccion (Spania) – Delta ACM (Romania) – AB Construct (România). De montarea instalaţiilor, a căii de rulare, precum şi finisajul staţiilor se ocupă tot firmele Astaldi şi FCC Construccion, în asociere cu UTI Grup şi Activ Group Management.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul elvețian Sika cumpără Akkim, producător de materiale chimice din Turcia, cu o fabrică în România. Ce afaceri au turcii pe plan local
Gigantul elvețian Sika cumpără Akkim, producător de materiale chimice din Turcia, cu o fabrică în România. Ce afaceri ...
Consiliul Concurenței a anunțat că analizează achiziția Sika a companiei Akkim din Turcia, inclusiv filiala din România, Akkim Europe. Sika a anunțat în luna februarie a acestui an că......
Ce preţ sunt dispuse companiile să plătească pentru birourile reglabile ale angajaţilor
Ce preţ sunt dispuse companiile să plătească pentru birourile reglabile ale angajaţilor
Birourile reglabile intră tot mai des în bugetele de dotare ale companiilor. Ce prețuri la birouri reglabile justifică ...
De ce a anulat CCR alegerile din 2024 – declarație oficială a preşedintelui Curţii Constituţionale
De ce a anulat CCR alegerile din 2024 – declarație oficială a preşedintelui Curţii Constituţionale
Preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, a declarat la TVR INFO că anularea alegerilor prezidenţiale a fost decisă în urma ...
Pasaj subteran la aeroportul Otopeni pentru ieșirea rapidă în DN1 – proiect
Pasaj subteran la aeroportul Otopeni pentru ieșirea rapidă în DN1 – proiect
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) analizează construirea unui pasaj subteran în zona de sud a Aeroportului ...