Noul şef al Ford va revizui strategia companiei pe pieţele emergente

James Hackett, noul director general al Ford, revizuieşte strategia companiei în India şi pe alte pieţe, precum şi viitoarele programe legate de producţia Ford, inclusiv planurile de construire a unui vehicul autonom în 2021, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - lun, 31 iul. 2017, 11:05
Noul şef al Ford va revizui strategia companiei pe pieţele emergente

Hackett, care a fost numit în mai director general al grupului american, le-a spus investitorilor că lucrează la un plan de revizuire a operaţiunilor Ford de 100 de zile, dar până acum a prezentat puţine detalii ale procesului, exceptând faptul că analizează strategia pe segmentul premium, viitorul maşinilor mici şi investiţiile pe pieţele emergente.

Directorul financiar al Ford, Bob Shanks, a declarat într-un interviu acordat Reuters că revizuirea acoperă o gamă largă de probleme, inclusiv strategia Ford în India.

‘Avem o mulţime de treabă de făcut pentru a rezolva problemele din India. Totul este pe masă’, a afirmat Shanks.

Rivala General Motors (GM) a anunţat în mai că nu va mai vinde maşini în India, dar va continua să producă acolo vehicule pentru export. Shanks a precizat că încă nu a fost luată nici o decizie, iar Ford are o afacere mai mare în India decât GM.

‘Suntem conştienţi că va fi a treia piaţă auto din lume. Vor fi luate unele decizii, dar nu toate vor putea fi date publicităţii la sfârşitul celor 100 de zile’, a apreciat directorul financiar al Ford.

Hackett analizează dacă va reduce şi consolida producţia unor modele, cum ar fi Fiesta subcompact şi două sedanuri de mărime medie, care sunt produse în diferite zone ale lumii, dar cererea pentru ele a încetinit.

Una dintre propuneri ar fi mutarea producţiei următoarei generaţii a sedanului Mondeo din Europa în Mexic, unde există o linie de producţie pentru modelul Ford Fusion, evitându-se astfel costul reutilării a două fabrici, susţin sursele.

Hackett a aprobat recent mutarea producţiei următoarei generaţii a modelului Focus pentru America de Nord din Mexic în China, economisind 500 de milioane de dolari prin consolidarea a doua fabrici într-una singură.

De asemenea, Hackett ia în considerare un plan ce prevede construirea a cel puţin 12 modele în viitor, inclusiv înlocuirea Ford Mustang, Explorer şi Lincoln Continental, pe o nouă platformă flexibilă, adecvată vehiculelor care au propulsie prin roţile din spate, dar şi din faţă.

Luna aceasta, Ford a anunţat un profit net peste aşteptări în perioada aprilie-iunie 2017, graţie unor taxe mai mici decât în perioada similară a anului trecut, dar şi creşterii vânzărilor de camionete pe piaţa din SUA.

Ford a informat că profitul său net a crescut în trimestrul al doilea cu 4% până la 2,04 miliarde de dolari, sau 51 de cenţi pe acţiune, de la 1,97 miliarde dolari, sau 49 de cenţi pe acţiune în perioada similară a anului trecut. Veniturile trimestriale au urcat până la 39,9 miliarde de dolari, peste 37,1 miliarde de dolari cât estimau analiştii.

Pe regiuni, America de Nord a fost singura zonă unde Ford a înregistrat un profit semnificativ în trimestrul al doilea, 2,2 miliarde de dolari. În Europa, Ford a înregistrat un profit înainte de taxe de 88 de milioane de dolari, iar în China un profit înainte de taxe de 143 de milioane de dolari. În schimb, Ford a înregistrat pierderi înainte de taxe de 185 milioane de dolari în America Latină şi pierderi de 53 de milioane de dolari în Orientul Mijlociu şi Africa.

Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a ajuns la o rețea de peste 1.000 de magazine operate de fiecare dintre cele două companii pe care le controlează în......
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...