Transferul Elcen către Primăria Bucureştiului, pe masa Guvernului. Primăria va plăti Guvernului, transferul nu e gratuit

Ministerul Energiei a elaborat deja proiectul de act normativ prin care pachetul majoritar de acţiuni al Electrocentrale Bucureşti să poată fi transferat Primăriei. El va intra în Guvern cel mai probabil în această săptămână.
Economica.net - mar, 01 aug. 2017, 21:06
Transferul Elcen către Primăria Bucureştiului, pe masa Guvernului. Primăria va plăti Guvernului, transferul nu e gratuit

Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă “pentru aprobarea unor măsuri privind mandatarea Ministerului Energiei pentru transferul unor pachete de acţiuni deţinute de către statul român la societățile producătoare de agent termic la unitățile administrației publice locale în vederea înființării și organizării serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat”Actul normativ a fost realiyat pentru a se putea transfera Primăriei Capitalei Elcen, producătorul de energie electrică şi termică ce asigură energia termică distribuită în sistemul centralizat din Bucureşti.

Primăria Capitalei intenţionează să preia de la Ministerul Energiei pachetul de 97,5% pe care instituţia îl deţine la Elcen. Potrivit proiectului de OUG, transferul nu se va face gratuit, pentru că ar fi ilegal, deci Primăria va trebui să plătească pentru a prelua termocentralele Elcen. Preţul va fi stabilit în urma unui mecanism detaliat în actul normativ.

“Pretul de ofertă al pachetului de acţiuni va fi stabilit în baza unui raport de evaluare de către un evaluator independent, atestat conform legii, ale cărui servicii vor fi achiziţionate în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (…) Vânzarea pachetului de acțiuni se va realiza la valoarea cea mai mare dintre valoarea rezultată din raportul de evaluare și valoarea nominală a pachetului de acțiuni rezultată prin aplicarea valorii nominale a acțiunii la numărul de acțiuni vândute”, se arată în proiectul de OUG.

La valoarea nominală a acţiunilor, pachetul de acţiuni preluat de Primăria Municipiului Bucureşti valoarează 698 de milioane de lei. Dacă valoarea stabilită de evaluatorul independent va fi mai mai mică, Primăria va plăti această sumă. În caz contrar, se va plăti valoarea din raportul de evaluare.

Momentan însă, nu se ştie cât valoarează Elcen. Compania a instrat în insolvenţă, la fel ca şi principalul său client, regia de termoficare din Bucureşti, RADET. Potrivit datelor de la Ministerul de Finananţe, la finalul anului trecut, valoarea totală a capitalurilor Elcen era de 2,8 miliarde de lei,  valoarea datoriilor era de aproape 2,19 miliarde de lei, iar valoarea creanţeţelor (bani pe care Elcen îi are de încasat), se ridică la 2,63 miliarde de lei.

Totuşi, sumele nu sunt definitive, iar momentan nu se poate face o evaluare până la stabilirea, de către instanţă, a valorii finale a datoriilor şi creanţelor, dat fiind că Elcen este în insolvenţă. “Nu avem încă o valoare, pentru că tabelul creanţelor nu este încă finalizat. Şi, cum sunt în discuţie şi creanţele altora asupra Elcen, este în discuţie şi creanţa Elcen asupra RADET (3,6 miliarde de lei – n.red.”, ne-a declarat Speranţa Munteanu, de la KPMG, administratorul judiciar al Elcen.

Ea a mai spus că evaluarea va ţine cont şi de modul în care va fi ulterior finanţată compania, transferul către Primărie fiind făcut tocmai pentru că autorităţile locale pot primi finanţări nerambursabile pentru producţia de energie termică. În plus, la evaluare trebuie ţinut cont şi de investiţiile care trebuie făcute în activele industriale (termocentralele) pentru a respecta normele de mediu şi a putea funcţiona şi în viitor.

Speranţa Munteanu crede, din experienţa sa, că o evaluare a companiei nu va putea fi făcută mai devreme de “câteva luni”, dar a precizat că nu KPMG trebuie să o facă, firma ocupându-se doar de procesul de insolvenţă.

Elcen administrează cele patru centrale electrice de termoficare (CET), Sud, Vest, Progresu şi Grozăveşti, care produc energie electrică şi termică în cogenerare şi asigură agentul termic pentru RADET, regia de termoficare care, la rândul ei, distribuie energia termică în cele peste 560.000 de apartamente din Bucureşti.

Ambele societăţi sunt in insolvenţă, iar planul este fuziunea lor, într-o nouă entitate, aflată în subordinea Primăriei Capitalei. Preţul energiei termice este puternic subvenţionat în Bucureşti: populaţia plăteşte 164 de lei pentru o gigacalorie, în condiţiile în care costul este de 342 de lei. Diferenţa este acoperită de subvenţii de la Primărie.

Citeşte şi: Cine e de vină pentru situaţia termoficării din Bucureşti: şase ani la rând RADET a mers pe pierdere, iar ELCEN pe profit

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...