Românii au ajuns să facă mai multă bere decât italienii, suntem aproape de cehi

În prima zi de vineri din august s-a sărbătorit Ziua Internaţională a berii. În acest an, cu această ocazie, serviciul de statistică al Comisiei Europene, Eurostat, a prezentat datele referitoare la producţia de bere a Europei.
Economica.net - vin, 04 aug. 2017, 22:13
Românii au ajuns să facă mai multă bere decât italienii, suntem aproape de cehi

Producţia de bere a României a fost, în 2016, de 1,76 miliarde de litri, potrivit datelor Eurostat, nivel care ne plasează pe locul nouă în rândul statelor cu cea mai mare producţie de bere din Europa. Cu cei 1,76 miliarde de litri, România a depăşit Italia (1,09 miliarde) sau Austria (907 miliioane) şi se află foarte aproape de Cehia, ţară în care anul trecut au fost produşi 1,86 miliarde de litri.

În total, la nivel european, în cele 28 de state membre ale Uniunii au fost produşi 39 de miliarde de litri de bere, cu 400 de milioane de litri mai mult decât în anul precedent.Cel mai mare producător a fost Germania, cu 8,3 miliarde de litri: deci din cinci sticle/doze de bere produse în Europa anul trecut, una a fost germană.

Piaţa românească a berii este dominată copios de jucătorii internaţionali: Ursus Breweries (cumpărată de japonezii de la Asahi), Heineken Romania, Bergenbier (deţinută de Molson Coors) şi United Romanian Breweries Bereprod, deţinută de Carlsberg.

Iată clasamentul pe ţări

Ţara                       Producţia (litri)

EU28                     39,000,000,000
Germany                8,313,854,000
United Kingdom      5,147,034,000
Poland                   4,049,816,400
Spain                     3,700,492,000
Netherlands            2,643,741,000
Belgium                 2,294,088,608
France                    1,889,021,000
Czech Republic        1,868,258,400
Romania                 1,763,157,900
Italy                       1,088,880,702
Austria                   907,552,694
Portugal                 673,045,099
Hungary                 655,126,000
Bulgaria                 496,779,577
Sweden                  476,717,300
Finland                   411,542,667
Greece                   393,903,170
Croatia                   342,330,400
Denmark                336,912,107
Lituania                  311,413,690
Norway                  241,489,812
Slovakia                 205,209,784
Estonia                  141,908,000
Latvia                    73,692,968
Iceland                  23,390,746

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...